mar. dec. 24th, 2024

alarmBULETIN INFORMATIV nr.105 – 05.09.2017

 

Exerciţiu lunar pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă

                                                                                    

Începând cu luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni se acţionează sirenele de alarmare publică existente la nivel judeţean.

În această lună, simulările vor începe miercuri – 06 septembrie, în intervalul orar 10:00 – 11:00, vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.

Legislaţia românească prevede expres care sunt semnalele de alarmare a populaţiei şi durata fiecăruia în cazul în care trebuie utilizare. Semnalele de alarmare a populaţiei şi salariaţilor sunt: prealarma aeriana; alarma aeriană; alarma la dezastre şi încetarea alarmei.

Semnalele de alarmare a populaţiei

Durata

Semnificaţia

Prealarmă aeriană

din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele

Prealarmarea populaţiei despre apariţia pericolului imediat de lovire a obiectivului (localităţii)

Alarmă aeriană

15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele

Prevenirea populaţiei despre apariţia pericolului imediat de lovire a obiectivului (localităţii)

Alarmă la dezastre

5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde intre ele

Prevenirea populaţiei despre iminența producerii unui dezastru

Încetarea alarmei

sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute

Înştiinţarea populaţiei despre faptul că pericolul a trecut

 

Scopul acestor antrenamente/exerciţii este de obţinere a unor date reale privind starea de operativitate a echipamentelor dedicate şi gradul de acoperire acustică,  precum şi pentru antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale şi pregatirea populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare.

Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.

Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să respecte indicaţiile autorităţilor.

 

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA