mar. dec. 24th, 2024

❚ ICIM Arad – CSM Târgoviște 47-70 (9-24, 20-12, 9-15, 9-19) ❚ Finala nu s-a jucat, din păcate, cu trofeul pe masă, decât la figurat: Cupa României era deja în vitrina târgoviştencelor! ❚ Doar… casele de pariuri au avut probleme legate de câştigătoare: handicapul de la care se pleca la fluierul de start al finalei!

O finală fără acel vârf de interes, o finală care a pus probleme doar… caselor de pariuri, care s-au văzut nevoite să „inventeze” un adversar (şi) pentru târgoviştence, altfel deja câştigătoare înainte de fluierul final: un handicap de 38,5 puncte!

Poate ca FR Baschet greşit sau poate intenţionat a dorit ca CSM Sportul Studenţesc Bucureşti să ajungă în finală (avea nevoie şi Capitala de o finalistă?), altfel nu vedem de ce tragerea la sorţi a celor două semifinale – cu două echipe favorite certe şi alte două cu mult sub valoarea acestora – nu s-a făcut pe principiul „capilor de serie”?

Poate că turneul final ar fi avut o cu totul altă miză, pentru că altfel arăta o finală Arad-Târgovişte, decât adevăratul derbi jucat în deschidere! În fine, oricum am fi luat-o, CSM Târgovişte n-avea cum pierde, fiind de departe cea mai bună echipă a momentului şi favorită la câştigarea trofeului. Arădencele n-au putut ţine pasul cu liderul decât vreo zece minute, după care meciul s-a „rupt”, iar diferenţa pe tabela de marcaj.

În ritm de… 3/4

Trei sferturi din partidă au fost controlate de târgoviştence, singurul moment de incertitudine, deşi pare cam mult spus după cum au evoluat ostilităţile sub cele două panouri, derulându-se în debutul sfertului secund, când oaspetele au accelerat puţin jocul, reuşind în doar 5 minute un scor „parţial” de 11-2, reducând diferenţa la doar 6 puncte (26- 20).

Revăzând filmul jocului, să menţionăm că tabela de marcaj n-a arătat decât în două rânduri egalitate: la… fluierul de început şi după 1:04, la 2-2 (Givens, 2-0 şi la doar 4 secunde Graham, 2-2), după care lucrurile au intrat în „normal”. La 2-2, Ciocan şi Givens „inventează” două aruncări de câte 3 puncte şi stabilesc… limita de respect, la 6 puncte, ajunsă după doar 5 minute de joc la 10-15 puncte (16-5 sau 20-5), când Zheryherunova marchează, pur şi simplu, din flagranta poziţie de… ofsaid, sub coşul arădencelor! După 10 minute, tabela arată 24-9 pentru CSM, care… amanetase deja capacul Cupei României…

Sfertul secund debutează, aşa cum menţionam, cu o revenire în forţă a echipei cravasate de Dan Moraru şi diferenţa se reduce la doar 6 puncte, după primele 5 minute. Larisa Toma face 3 greşeli şi este retrasă pe banca tehnică, pe post de… traducătoare pentru Dan Moraru, în dialogul cu „principalul” Zoran Visic, astfel că lucrurile reintră în matcă, agitaţia lui Nini, care mai să ajungă sub panoul Aradului, face ca diferenţă la pauză să fie de 7 puncte pentru amfitrioane (parţial, 20-12 pentru ICIM). Se părea că pauza nu le-a priit târgoviştencelor, deşi Samburska reface diferenţa de 10 puncte, cu un cos de „3”.

Urmează momentul psihologic al partidei: Green şi Milovanovic recuperează 6 puncte (se ajunge la 39-34), Aradul are trei atacuri consecutive, dar le iroseşte prea uşor, forţând nota cu aruncări imposibile, de la mare distanţă, după care jocul „se rupe” definitiv, singurul lucru de urmărit fiind diferenţa de 15-20 de puncte dintre cele două echipe. După 38 de minute de joc, tabela înregistra cea mai mare diferenţa, 27 de puncte pentru CSM Târgovişte: 86-41 (semi)finala era deja jucată şi… câştigată!

Sala Sporturilor, spectatori 1700.

Au arbitrat, foarte bine: Doru Vinasi, Alexandru Olaru şi Laszlo Bukuresti.

Comisar FRB: Alina Moanta.

ICIM Arad: Monika Broszovszky 14 (4), Porchia Green 11, Stanecia Graham 10, Korinne Campbell 6, Susana Milovanovic 3, Ildiko Nagy 2, Larisa Toma 1. Au mai jucat: Laura Drăgoescu, Diana Moraru şi Silvia Grădinaru. Antrenori: Zoran Visic şi Dan Moraru.

CSM Târgovişte: Olena Zherzherunova 18 (1), Monique Coker 14 (1), Chrissy Givens 13 (1), Cristina Ciocan 6 (2), Florina Diaconu 6, Olena Samburska 5 (1), Anca Sipos 4, Viorela Rus 4. Au mai jucat: Alexandra Uiuiu, Volha Tămirgeanu şi Elena Hutanu. Antrenori: Florin Nini şi Marius Doba.

Evidenţiate: Graham 10p şi 12 recuperări, Broszovszky 14p, Green 11p şi 4 recuperări, respectiv Zherzherunova 18p+13 recuperări, Coker 14p+6 recuperări, Givens 13p+12 recuperări şi Ciocan 6p+4 recuperări+ 11 pase decisive.

Sursa – Jurnal de Dâmboviţa