„Dacă vremea va fi frumoasă şi se va putea lucra în lunile ianuarie şi februarie, până de Paşti, se vor inaugura cele 5 săli de operaţie la standarde occidentale pentru că aparatura şi proiectul pentru aceste săli sunt aceleaşi ca la Spitalul AKH din Viena. Este pentru prima dată în judeţul Dâmboviţa când avem RMN – probabil că jumătate din judeţele României nu au un astfel de aparat (…)
A venit aparatura medicală finanţată din fonduri europene, dar şi de Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu CJD. Aceasta este agreată de toţii şefii de secţie împreună cu care au fost stabilite caracteristicile. Este aparatură de înaltă calitate, fabricată de mărci de prestigiu (…) Valoarea întregului stoc achiziţionat în spital este de 8 milioane de euro”, a precizat Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Totodată, managerul spitalului, Lavinia Ionescu, a completat că în luna martie vor fi finalizate lucrările de la centru de imagistică ce va fi dotat cu RMN şi Computer Tomograf nou. Lavinia Ionescu a mai menţionat că, de la Ministerul Sănătăţii, a fost finanţată aparatură medicală în valoare de 25 de miliarde de lei vechi, plus aparatul de radiologie superficială care va dota secţia de oncologie în valoare de circa 10 miliarde de lei vechi şi care va înlocui actualul aparat – vechi de peste 40 de ani.