mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_bicicletaBănuit de furtul unei biciclete, identificat de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Secției nr.10 Poliție Rurală Petrești au identificat un bărbat din Vișina, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

Din cercetări a reieșit că, în cursul aceleiași zile, bănuitul ar fi sustras o bicicletă pe care partea vătămată ar fi lăsat-o neasigurată în fața unui magazin.

Bunul sustras a fost recuperat şi predat persoanei vătămate.

La finalizarea cercetărilor, urmează să se propună soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești.

Pentru prevenirea şi combaterea furturilor de biciclete, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa recomandă cetăţenilor:

Dotaţi-vă bicicleta cu dispozitive antifurt! Este recomandat să utilizaţi întotdeauna două sisteme antifurt pentru asigurarea bicicletei: unul dintre sistemele de siguranţă trebuie să asigure cadrul, roata din spate şi corpul de care este asigurată bicicleta, iar celălalt sistem trebuie să treacă prin cealaltă roata şi cadrul bicicletei. Prin acest mod se elimină şi riscul de a vă fi sustrase roţile.

Nu vă lăsaţi niciodată bicicleta neasigurată, nici măcar pentru câteva secunde!

Parcaţi bicicleta doar în locurile special amenajate!

Nu lăsaţi în coşul bicicletei bunuri sau bagaje !

tedyȘcoala Siguranței Tedi, la elevii din Târgoviște

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității s-au întâlnit cu elevii de la Școala Gimnazială „I.A Brătescu Voinești” din Târgoviște, în cadrul programului „Școala Siguranței Tedi”.

Școlarii din clasa I au învăţat cum să aibă grijă de ei şi de bunurile familiei atunci când sunt singuri acasă, cum să reacţioneze atunci când cineva străin sună la ușă, cum să circule corect sau care sunt obiectele ce pot deveni periculoase dacă le folosesc pentru a se juca.

Temele despre siguranță s-au realizat prin jocuri şi prin exemple adaptate în funcţie de vârsta școlarilor.

La finalul activității, cei mici au primit diplome și cadouri.

poliAcțiuni pentru siguranța cetățenilor

În ultimele 24 de ore, 299 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru siguranța comunității. Aceștia au fost sprijiniți și de efective de jandarmi.

Au fost organizate 126 de patrule atât în mediul urban cât și în rural.

Polițiștii au intervenit la 32 de evenimente, dintre care 18 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Pe parcursul zilei trecute, au fost sesizate 27 de infracțiuni, dintre care 7 contra siguranței circulației pe drumurile publice și 2 furturi.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 307 amenzi a căror valoare se ridică la 72.277 de lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 9 permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare.

lemnPolițiștii de la ordine publică continuă acțiunile pentru prevenirea delictelor silvice

În perioada 15 – 22 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au continuat să acționeze pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor cu material lemnos.

Astfel, în cadrul celor 35 de controale, au fost verificate 216 mijloace de transport și 222 de persoane.

În urma neregulilor descoperite, polițiștii au constatat o infracțiune la Codul Silvic și au aplicat 140 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 38.480 de lei.

De asemenea, poliţiştii au confiscat 8.4 m³ de material lemnos.