lun. dec. 23rd, 2024

avocatul_poporuluiCAZ SOLUTIONAT PRIN DEMERSURILE AVOCATULUI POPORULUI

La finele lunii martie, un cetățean din județul Dâmbovița s-a adresat s-a adresat Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului sesizând o posibilă încălcare a prevederilor art. 47, art. 51 si art. 52 din Constituţia României, privind nivelul de trai, dreptul de petiționare respectiv dreptul persoanei vătămată de o autoritate publică de către CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII DÂMBOVIȚA.

În acest sens petentul a reclamat faptul că la data de 24 noiembrie 2016 a depus la Casa Județeană de Pensii Dâmbovița o cerere prin care a solicitat trecerea de la pensia de invaliditate la pensia de limită de vârstă, întrucât îndeplinea condițiile de acordare a pensiei de limită de vârstă, conform Legii nr. 263/2010, însă cererea sa nu a fost soluționată, termenul legal de 45 de zile fiind cu mult depășit.

Urmare a demersurilor întreprinse de Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului, Casa Județeană de Pensii Dâmbovița a soluționat cererea și în data de 28 aprilie 2017 a emis Decizia pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, plata drepturilor urmând a se face retroactiv, de la data de 12.11.2016. Decizia a fost comunicată la plata lunii mai 2017, când petentul va încasa o diferență în sumă de 637 lei RON, pentru perioada 12.11.2016 – 05.2017.

ALTE INFORMATII :

În data de 08 mai 2017 (ultima deplasare în municipiul Târgoviște a reprezentantului instituției Avocatul Poporului) s-au prezentat la audiențele acordate în municipiul Târgoviște de reprezentantul instituției Avocatul Poporului un număr de 16 dâmbovițeni.

Reamintim că o dată pe lună, un reprezentant al instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești acordă audiențe la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situat în municipiul Târgovişte, Piaţa Tricolorului, nr. 1, în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.

Acordarea audienţelor este gratuită, iar cererile adresate instituţiei Avocatul Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Orice persoană fizică care consideră că drepturile sale au fost încălcate de către o autoritate publică se poate adresa instituției Avocatul Poporului.

Pentru primirea în audienţă nu este necesară programarea, toate persoanele care se prezintă sunt primite în audienţă.

Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, faţă de abuzurile suferite din partea funcţionarilor publici sau autorităţilor centrale (ministere, departamente, agenţii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora); administraţiei locale (prefecturi, primării, consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale); instituţiilor publice (direcţii, inspectorate, servicii, oficii).

Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.

Următoarea sesiune de audiențe este programată pentru data de 19 iunie 2017, însă până atunci cei interesați se pot adresa Biroului teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului, cu sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155; tel./fax – 0244.593.227, program de audienţe: luni-joi – orele 09,00-16,00, vineri – orele 09,00-14,00.

Petiţiile pot fi trimise și prin poştă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau prin fax.

Ioana Enache

Expert coordonator Biroul Teritorial Ploiești al instituției AVOCATUL POPORULUI