FC Aninoasa a încheiat printr-o înfrângere meciul cu Concordia Chiajna II, ce a contat pentru etapa a 26-a a campionatului. Echipa din vecinătătatea Târgoviștei a cedat cu 2-4, după ce avut parte de mai multe lacune, atât în apărărare, cât și în atac. Jocul a debutat alert și cu formația oaspete mai inspirată la finalizare. După ce Răducanu l-a avertizat pe Bărboiu (5), O. Marin a deschis scorul, printr-un șut la colțul lung, din afara careului (6). Aninoasa a încercat să restabilesacă egalitatea, dar Zeița Fortuna s-a opus în repetate rânduri. Pentru început, Maican nu a găsit ținta din 16 metri (13, 14), iar Calofir, scăpat singur cu Voicu a expediat mingea pe lângă poartă (27). În minutul 33, șutul lui Dinu a fost reținut de portar, după care capul lui Ștefan, cu ajutorul pământului, s-a oprit în transversală (35). Până la pauză, Marina (36) și Călinescu (38) au căutat și ei golul, dar totul a fost în zadar. Aninoasa a început ofensiv actul secund, cu două mari ratări. Enescu a tras pe lângă din marginea careului (55), iar nou-intratul Neguț nu a găsit spațiul porții din 3-4 metri, pe pasa lui Calofir (62). Imediat după ocazia irosită de Neguț, Chiajna II a majorat scorul prin Răducanu (63). Trei minute mai târziu Aninoasa lăsat impresia ca poate reveni în joc, reducând din handicap prin Maican. Bucuria golului adusă de “decar” nu fost de durată pentru că Răducanu a atins “dubla” , la capătul unui șut trimis în dreapta lui Bărboiu, pe neașteptate (72). Cu 12 minute înainte de ultimul fluier, Calofir a marcat un nou gol pentru Aninoasa, care a oferit într-o măsură speranțe pentru o remiză la finalul întâlnirii. Numai că, în ultimele trei minute ale întâlnirii, Răducanu și-a trecut în cont “tripla”, împingând “satelitul” Chiajnei să obțină toată zestrea de puncte. Miercuri, într-o rundă “intermediară”, Aninoasa va da piept cu liderul SCM Pitești, într-un meci în care trebuie să facă uitat eșecul cu Concordia II.
FC Aninoasa – Concordia Chiajna II 2-4 (0-1)
Marcatori: Maican (66), Calofir (78)/ O. Marin (6), Răducanu (63, 72, 87).
Aninoasa: Bărboiu – Marina, Neaga (63 Ene), Ștefan, Coman – Călinescu, Dinu (46 Neguț), Enescu (88 Rusu), Grigorescu – Maican (73 Neacșu), Calofir. Antrenor: Cristian Bălașa.
Chiajna II: Voicu – Anghel (88 Păun), Georgescu, Ghidurea, Zanfir (90 Matei) – O. Marin (68 Flisc), Petrescu, Cocârlă (74 Bolozan), Constantinescu – Rogoveanu, Răducanu. Antrenor: Liță Dumitru.
Stadion ” Comunal” – Aninoasa. Spectatori: 200.
Au arbitrat: Mihai Safta (Iordăcheanu –PH) – Nicolae Petre, Mircea Rusu (ambii din Ploiești). Observatori FRF: Marian Ezaru (Craiova) și Ionuț Cușcă (Alexandria).
Cartonaș galben: Georgescu (83).
Ionuț Parghel