TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

600 de familii din Sperieţeni, Gura Şuţii, aşteaptă să fie racordate la reţeaua de gaze naturale

gazeGRUPUL PARLAMENTAR PSD

INTERPELARE

Adresată: Domnului MIHAI TUDOSE

Ministrul Economiei

De către dna Deputat: OANA – SILVIA VLĂDUCĂ

Circumscripţia electorală: 16 DAMBOVITA

Grupul parlamentar: PSD

Şedinţa Camerei Deputaților din data de: 2.05.2017

Obiectul interpelării: extinderea rețelei de distribuție gaze naturale în comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița

Domnule ministru,

În cursul deplasărilor în teritoriu, am fost sesizată de către reprezentanții unității administrativ-teritoriale comuna Gura Șuții cu privire la necesitatea implementării proiectului de extindere a rețelei de distribuție gaze naturale în satul Speriețeni, investiție la finalul căreia vor fi alimentați peste 600 de consumatori casnici, precum și agenți economici și obiective social-culturale.

Sursa de alimentare o constituie rețeaua de distribuție existentă în satul Gura Șuții, aparținând SC Distrigaz Sud SA București. Pentru extindere, este necesară parcurgerea etapelor legislative, respectiv concesionarea serviciului public de distribuție a gazelor naturale. Potrivit reglementărilor legale, inițierea procesului de atribuire aparține ministerului de resort.

Față de cele enunțate, vă rog, domnule ministru, să analizati posibilitatea concesiunii serviciului de distribuție a gazelor naturale în satul Speriețeni, comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița.

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideraţie,

DEPUTAT

OANA- SILVIA VLĂDUCĂ

Data: 2.05.2017

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.