TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Ce surpriză au avut poliţiştii din Găeşti după ce au oprit acest motociclist!

scuteraDepistat în timp ce conducea o motocicletă susceptibilă a fi furată

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, pentru control, o motocicletă condusă de un bărbat din Găești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că vehiculul figura ca fiind sustrasă din Italia.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, iar motocicleta a fost indisponibilizată.

Totodată, polițiștii efectuează verificări pentru a stabili împrejurările în care a fost atribuit numărul de înregistrare al autovehiculului.

Razii ale polițiștilor

Polițiștii de la Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Moreni și de la Polițiile orașelor Găești și Răcari au organizat razii pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale.

În cadrul raziilor, polițiștii au controlat 229 de autovehicule, au legitimat 287 de persoane și au constatat 5 infracțiuni.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 180 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la peste 40.000 de lei.

Ca măsură complementară, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost confiscați 2 mᶟ material lemnos deținuți ilegal.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.