30 aprilie 2024

50 de apeluri la 112 au pus pe jar poliţiştii din Dâmboviţa!

poliLa datorie, pentru o minivacanță în siguranță

În perioada 29-30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți la datorie astfel încât cetățenii să se poată bucura în liniște de minivacanța prilejuită de Ziua Internațională a Muncii și cea a Tineretului.

Pe parcursul celor două zile, polițiștii au intervenit la 64 de solicitări venite din partea cetățenilor, dintre care 50 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

De asemenea, polițiștii au aplicat 369 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 77.225 de lei. Din totalul acestora, 32 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 331 conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

101 conducători auto au fost amendați pentru nerespectarea regimului legal de viteză, din care 5 pentru depășirea limitei legale cu peste 50 de km/h.

De asemenea, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

obst4Surprinși în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr din Aninoasa.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie a cărei valoare s-a ridicat la 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, un alt bărbat a fost depistat de polițiștii din Șelaru în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool.

Cei în cauză au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Pe numele lor, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

talha1Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, constatate de polițiști

Polițiștii de la rutieră au întocmit dosare penale pe numele a patru bărbați bănuiți de comiterea de infracțiuni la regimul rutier.

Trei dintre aceștia au fost surprinși în timp ce se deplasau la volanul unor autoturisme, deși aveau suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Totodată, un bărbat din Tărtășești a fost depistat în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză nu poseda permis de conducere.

traficÎntoarcerea din minivacanță, în siguranță

Polițiștii de la rutieră și cei de la ordine publică sunt în stradă și acționează pentru fluidizarea și monitorizarea traficului și pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente grave.

În atenția polițiștilor vor fi participanții la trafic care nu respectă regulile de circulație, în special conducătorii auto care rulează cu viteză excesivă.

Le recomandăm conducătorilor auto ca, pe ploaie, să conducă cu atenție și cu viteză redusă. Apa de pe carosabil mărește distanța de frânare și poate afecta ținuta de drum a autovehiculului.

De asemenea, nu bruscați comenzile vehiculelor, efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare și evitați depășirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase. 

În cazul unui trafic aglomerat sau unor blocajelor rutiere, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule.

Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau dacă vă simțiți obosiți!

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă!

Concentrați-vă asupra traficului și nu desfășurați alte activități de natură a vă distrage atenția.

Pietonilor le recomandăm să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

Vă dorim drum bun, fără evenimente neplăcute!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial