lun. dec. 23rd, 2024

campŞoc în comuna Şelaru, după ce profesorii au descoperit că trei eleve din clasa a VII-a sunt jucătoare pasionate de Balena Albastră. Fetele îşi crestaseră mâinile cu lama, una dintre ele desenându-şi chiar balena – spun martorii.

Dascălii au intrat în panică şi au alertat atât autorităţile, cât şi părinţii. La şcoală au venit psihologi şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, care au stat de vorbă cu copiii, explicându-le riscurile şi pericolele unui joc care se pare că a ucis peste 100 de tineri în Rusia.

Fetele sunt supravegheate îndeaproape de părinţi, care au fost puşi în gardă.

Prieteni de-ai lor de pe Facebook ne-au declarat că postau mesaje triste şi dure şi că apreciau ştiri legate de sinucideri.

În prezent, puştoaicele sunt monitorizate şi se recuperează.

sursa – Cronica de Găeşti.