lun. dec. 23rd, 2024

apm2COMUNICAT DE PRESĂ 

Având în vedere că în urma protestelor anterioare din data de 14.03.2017 și 21.03.2017 nu a existat nicio reacție de susținere din partea Ministerelor /Guvernului /factorilor politici privind eliminarea discriminării angajaților din Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agențiile Județene pentru Protecția Mediului, ne vedem nevoiți să continuăm protestele, astfel încât astăzi, 27.04.2017, între orele 11,00-13,00 angajații ANPM și ai APM- urilor vor fi într-un nou protest spontan, ca expresie a situației disperate și umilitoare în care ne aflăm.

În cadrul ședinței comune din data de 24.04.2017 dintre Comisia pentru buget finanțe și bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială unde au fost dezbătute în procedură de urgenţă amendamentele la proiectul de Lege pentru aprobarea OUG. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost respins amendamentul Dl.Daniel Constantin, care propunea ca începând cu luna iulie 2017, salariile de bază pentru angajații din Agenţia Naţională de Protecția Mediului și Agențiile Județene pentru Protecția Mediului, să se stabilească, prin asimilare, la nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Ministerului Mediului.

Parlamentul României în motivarea de respingere a amendamentului, prin reprezentanții  din cadrul Comisiei pentru buget finanțe și bănci şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială recunosc importanța strategică a domeniului protecției mediului, discriminarea angajaților și nivelul cel mai mic de salarizare bugetar prin motivarea de la pct. 1:

Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a Țării, angajaţii din domeniul protecţiei mediului sunt remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar. Personalul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Gărzii Naționale de Mediu şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a fost discriminat faţă de alte categorii de bugetari  cărora li s-au acordat după anul 2010 creșteri salariale.”

FEDERATIA SINDICATELOR UNITE DIN MEDIU este alături de angajații ANPM și APM-urilor și solicită decidenților politici adoptarea de măsuri urgente pentru eliminarea discriminărilor salariale față de alți funcționari publici, care au primit creșteri salariale substanțiale în ultimii ani.

SOLICITĂM MINISTERULUI MEDIULUI emiterea în regim de urgență a ordinului de ministru  privind alinierea salariilor noastre la nivelul salariilor din cadrul Ministerului Mediului astfel încât cuantumul acestora să fie adus la nivelul celor din aceeași familie ocupațională–ADMINISTRAȚIE/instituție teritorială, respectând astfel conținutul Deciziei CCR nr.794/2016.

În situația în care în decurs de 3 zile nu se va soluționa favorabil revendicarea se va ajunge la:

§  diminuarea ratei de absorție a fondurilor europene,

§  imposibilitatea funcționării sistemului pentru protecția mediului,

§  sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene (autostrăzi, drumuri expres, modernizare/reabilitare de drumuri naţionale/judeţene, sisteme de management integrat al deşeurilor, sisteme de canalizare, parcuri industriale, conducte de transport gaze naturale, linii electrice aeriene, planurile pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor pentru fiecare bazin hidrografic în parte, reabilitare linii căi ferate de călători şi de marfă,  cariere, planuri de management, parcuri eoliene,  strategii, etc.),

§  neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin TRATATUL DE ADERARE A ROMÂNIEI LA  UNIUNEA EUROPEANĂ.

§  nerespectarea termenelor de raportare de către România, în calitate de stat membru UE, poate genera riscul declanșării procedurii de infringement,  situații care vor determina costuri mult mai mari din partea Statului Român decât costurile generate de o creștere salarială pentru 1934 de salariați.

ANPM/APM-urile trag un ultim semnal de alarmă înaintea declanșării conflictului colectiv de muncă întrerupând activitatea pe timp nelimitat.