Artizan al premierelor, prof. dr. Gheorghe Burnei, de la Spitalul „Marie Curie”, a realizat, astăzi, o operaţie care nu s-a mai făcut, până acum, niciunde în lume! Pacientul, Bogdan Izbăşescu, un pianist în vârstă de… aproape şapte ani, îşi va recăpăta mobilitatea mâinii şi va putea să cânte în continuare.
Bogdănel are 6 ani şi 11 luni, este din Târgovişte şi are o pasiune: pianul. Destinul i-a hărăzit un drum anevoios: a venit pe lume cu o semipareză şi a avut mult de luptat. Însă băieţelul este de un optimism molipsitor şi ne-a mărturisit că nu are nici o temere legată de operaţia ce va avea loc astăzi: „Mi-a explicat domnul doctor că îmi va lua os de la picior, îl va pune la mâna mea bolnavă şi gata. Totul va fi OK”.
„Bogdănel este foarte curajos”
„A îndurat multe, dar Bogdănel este foarte curajos. Când avea 11 luni a fost operat pentru o tumoare la dinte. În 2008 l-a operat profesorul Burnei pentru torticolis, iar în 2009 a fost operat pentru strabism. De atunci aşteptăm cu sufletul la gură această operaţie salvatoare”, ne-a povestit Liliana, mama băieţelului.
Cinci operaţii într-una singură
„Copilul nu poate roti mâna stângă şi în timp, fără operaţie, va deveni nefuncţională. Oasele sunt lipite şi încrucişate în X, iar mâna este mai scurtă cu 14 mm. Intervenţia este o premieră mondială, va dura opt ore şi va înlocui patru operaţii. Pe lângă procedurile chirurgicale, îi vom implanta un dispozitiv din titan ce va rezolva definitiv problema, iar copilul îşi va putea folosi normal mâna. Pe lista de aşteptare pentru acest tip de intervenţie avem încă 10 copii”, a declarat prof.Burnei.
Are o grupă de sânge rară
Operaţia a fost amânată până s-a rezolvat problema sângelui. „Copilul are o grupă de sânge rară şi am vrut să mă asigur că vom dispune de o cantitate suficientă. La operaţie vom folosi 1.000 ml, avem şi o rezervă de la un donator universal şi vom face şi nişte drenaje speciale ce vor permite refolosirea propriului sânge. Sper ca peste 14 zile să îl pot externa”, ne-a spus prof. dr. Burnei.