lun. dec. 23rd, 2024

Ministrul Educaţiei, Cercetării, şi Inovării, Daniel Funeriu, s-a aflat în judeţul Dâmboviţa pentru a participa la evenimentul de inaugurare a Liceului Teoretic „Ion Ghica” din oraşul Răcari, care a fost supus unor ample lucrări de reabilitare şi modernizare. Reprezentantul Guvernului a tăiat panglica inaugurală alături de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, prefectul judeţului, Iancu Caracota şi primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu, în prezenţa a numeroase oficialităţi locale şi judeţene, invitaţi speciali, precum şi a cadrelor didactice, elevi şi foşti elevi ai liceului de la Răcari.

Proiectul de reabilitare, extindere şi modernizare a unităţii de învăţământ s-a derulat prin Programul Operational Regional 2007-2013 – Axa prioritara: 3 – Domeniul major de interventie: 3.4, având o durată de implementare de 24 de luni.

Valoarea totala a proiectului este de 9.368.390,80 lei, din care valoare totală eligibilă – 7.329.908 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia beneficiarului).

Urmare a lucrărilor cu care s-a intervenit, unitatea de învăţământ are acum o înfăţişare modernă, cu dotări pe măsură: laboratoare, bibliotecă, sală de lectură, sală de festivităţi, bază sportivă multifuncţională, alei pietonale şi carosabile şi o curte interioară unde elevii îşi pot petrece pauzele dintre orele de curs.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a felicitat autorităţile locale pentru preocuparea continuă pe care o arată faţă de domeniul educaţiei şi a apreciat calitatea lucrărilor efectuate la liceul inaugurat la Răcari:”Pentru ceea ce aţi realizat pentru locuitorii acestei localităţi, vă felicit şi vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru şcoala românească. Vreau să îi felicit pe cei care au realizat această construcţie. Iată că lucrurile s-au finalizat la timp şi bine. Trebuie să ne gândim că mediul privat este cel care, în mare parte, reprezintă viitorul României. De aceea, mediul privat trebuie încurajat prin politicile guvernului. Desigur, astăzi, celebrăm împreună o construcţie frumoasă, funcţională şi în folosul elevilor. Zidurile sunt un mijloc pentru a face şcoala de calitate, dar, cei care fac şcoala de calitate sunt profesorii, dar şi părinţii şi elevii. Fără cadre didactice devotate, care să reprezinte adevăratul sens al cuvântului , lucrurile nu ar merge cum trebuie. Vreau să închei printr-un îndemn pentru întreaga comunitate din localitate, acela că, prin ceea ce faceţi în această şcoală, să faceţi un drum către visul oricărui copil!”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a evidenţiat cu acest prilej importanţa susţinerii unor astfel de proiecte care aduc beneficii în dezvoltarea ulterioară a comunităţilor:„La Răcari, primăria mai are în lucru o şcoală pe fonduri europene. Educaţia se susţine pe 3 piloni:şcoala, familia şi biserica. Şcoala nu înseamnă numai carte, înseamnă şi educaţie. Trebuie să terminăm anul viitor campusul universitar, pentru ca aceşti elevi să aibă unde să vină la Târgovişte, întrucât la inaugurare, aici la Răcari, s-a cântat şi Gaudeamus, imnul universitar. Avem nişte obiective de finalizat, suntem mândri că facem şcoală în Dâmboviţa, la Răcari şi în celelalte licee din Dâmboviţa şi la Universitatea Valahia. Spuneam de Răcari că începe să arate a oraș, pentru că, acum 4 ani, doar se numea oraș. S-au realizat 50 km de asfalt, canalizare, şcoli moderne, locuri de joacă pentru copii şi, foarte importantă, este curăţenia din oraş. Vreau să îl şi atenţionez pe domnul primar, că, evident când ai arătat că se poate, lumea vrea mai mult. Sunt convins că împreună vom avea multe realizări. Vă doresc tuturor Sărbători de Iarnă fericite şi La mulţi ani!”.

Primarul localităţii, Marius Caraveţeanu a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect, deosebit de important pentru elevii din Răcari, subliniind implicarea activă a preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, atât în procesul educaţional, cât şi în cel al derulării de investiţii necesare populaţiei judeţului:”Suntem în faţa inaugurării unui obiectiv ce face cinste localităţii noastre. Mulţumesc echipei de proiect care a făcut posibilă trăirea acestui moment. Mulţumesc constructorului care a dat dovadă de seriozitate, mulţumesc ADR Sud Muntenia, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care ne-a fost alături la capitolul cofinanţare şi care sunt convins că ne va sprijini în continuare, în tot ceea ce înseamnă investiţii în Răcari. Ideea reabilitării acestui liceu s-a născut în urma unei întâlniri organizată de preşedintele CJD, Florin Popescu, alături de senatorul Valentin Calcan, doi dintre prietenii adevăraţi ai localităţii.Vă mulţumesc tuturor şi vă urez La mulţi ani!”.

Printre invitaţii de seamă care au onorat evenimentul de la Răcari s-au mai aflat: Corvin Nedelcu, secretar general în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, şi Inovării, academicianul Ion Chiuţă de la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Mihai Capră, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Marin Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, ultimii doi aflându-se şi în calitate de foşti elevi ai liceului de la Răcari.

Vizita ministrului Daniel Funeriu s-a încheiat cu semnarea în cartea de onoare a Liceului”Ion Ghica” din Răcari.