lun. dec. 23rd, 2024

floriiComunicat de presă

Spectacol extraordinar ”Vinerea Floriilor”

7 aprilie 2017

Spectacolul extraordinar ”Vinerea Floriilor”, organizat în ultimii doi ani de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, le va oferi şi anul acesta dâmboviţenilor prilejul de a retrăi evenimentele din Săptămâna Patimilor şi de a intra în atmosfera spirituală a Sfintelor Paşti. Ediţia a III-a se va desfăşura pe data de 7 aprilie 2017, începând cu ora 18.00, la Curtea Domnească din Târgovişte – Ruinele Palatului Domnesc.

Gândit sub forma unui spectacol de suflet, evenimentul promovează folclorul de tip religios ca latură im­por­tantă a sufletului românesc, o incursiune în satul de altădată şi o întoarcere la valorile străbune. Invitată de onoare este cunoscuta interpretă Sofia Vicoveanca. Personalitate multiplă, solista de muzică populară se va prezenta în faţa publicului într-o ipostază nouă, aceea de poetă. Fire sensibilă, solista de renume naţional a lansat deja câteva volume de poezii, în care şi-a pus sufletul, dragostea faţă de folclor şi, în egală măsură şi dragostea faţă de Dumnezeu.

Programul va fi întregit de Corala Catedralei Mitropolitane din Târgovişte, condusă de dirijor dr. Mihai Vlădăreanu, care va aborda un repertoriu de prelucrări folclorice din literatura muzicală românească, dar şi internaţională.

Compartimentul Comunicare

al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa