Depistaţi în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice, deşi se aflau sub influenţa alcoolului
Polițiștii dâmbovițeni au depistat 12 bărbați în timp ce conduceau autovehicule pe raza județului, deși se aflau sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, cei în cauză au prezentat alcoolemii de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au fost conduși la spital, unde cinci dintre aceștia au refuzat prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
De asemenea, din cercetări a reieșit că unul dintre bărbați nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar altul avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Pe numele lor, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Stimaţi conducători auto,
Poliţia rutieră vă reaminteşte că şofatul este incompatibil cu alcool, acesta reprezentând una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
De asemenea, vă informăm că în situaţia în care persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.
Pe timpul cercetării penale permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Acțiune a polițiștilor rutieri
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au acționat pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație, precum și pentru prevenirea accidentelor de circulație.
În cadrul acțiunii, poliţiştii au constatat două infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 27.250 de lei.
Dintre acestea, 29 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 24 pentru neportul centurii de siguranţă și 20 pentru alte abateri la regimul rutier.
De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere, dintre care 5 pentru consum de alcool și unul pentru depășire neregulamentară și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
Acțiuni ale polițiștilor din Titu și Răcari
Poliţiştii din Titu și Răcari au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Polițiștii au controlat 166 de autovehicule și au verificat 184 de persoane.
În cadrul acțiunii, au fost constatate 7 infracţiuni şi au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.740 de lei.
Din totalul amenzilor, 17 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991, 4 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite şi două la Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
De asemenea, 82 de participanți la trafic au fost sancționați ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie prevăzute de OUG 195/2002.
Ca măsură complementară, au fost confiscate bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată în valoare de 1.120 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.