lun. dec. 23rd, 2024

fotSeria de invincibilitate continuă pentru FC Aninoasa în returul campionatului. Echipa dâmbovițeană a încheiat fără înfrângere cel de-al treilea joc din partea secundă a Ligii a 3-a, după ce a remizat “alb”, 0-0, cu ACSO Filiași, pe teren propriu. Formația lui Cristian Bălașa a avut posibilitatea de obține victoria, dar elevii săi au fost lipsiți de șansă la poarta adversă. Chiar dacă și-au creat mai multe ocazii de gol, Pahonțu et comp. au rămas cu un punct după disputa cu oltenii.

Portarul Mogoșanu s-a remarcat din plin în debutul întâlnirii. Alin Ștefan a expediat două “trasoare” la poarta olteană (6, 9), dar de fiecare dată goal-keeperul a respins mingea. Câteva minute mai târziu, Enescu are șansa sa de gol, dar șutează slab la buturile Filiașului (17). Sub privirile a 250 de spectatori, Calofir l-a încercat și el pe Mogoșanu, din 16 metri, dar mingea a ajuns tot în brațele portarului. Până la pauză, Cernea (25) și Calofir (42) și-au încercat norocul, dar niciodată „balonul”  nu au prins cadrul porții.

Cum s-a apărat aproape tot jocul, Filiași a trimis o singură dată mingea pe poarta lui Bărboiu, în prima repriză, în minutul 20, prin Neacșu. Și tot în primul act, Bălan a trimis pe lângă (36), printr-o lovitură de cap din 5-6 metri, care s-a dovedit cea mai periculoasă ocazie a oltenilor pe durata întâlnirii. Aninoasa a fost ofensivă și în mitanul secund, dar lipsa golului s-a remarcat din nou. Maican (56, 85), Ene (59), Ștefan (71) și Neguț (90+2) au încercat să modifice tabela, da nici unul nu a reușit. Lipsa unui succes cu Filiași a dus Aninoasa să amâne urcarea pe podium în serie. Etapa viitoare, echipa lui Bălașa va evolua în compania lui Sporting Roșiori, într-un joc ce va avea lor pe terenul teleormănenilor.

 

FC Aninoasa – ACSO Filiași   0-0

Aninoasa: Bărboiu – Marina, Ștefan, Pahonțu – Călinescu, Grigorescu, Enescu (54 Maican), Calofir – Cernea – Ene (65 Neaga), Neguț. Antrenor: Cristian Bălașa.

Filiași: Mogoșanu – Borhot, Lupu, Tereche, Chircan, Neacșu – Bogdanovici, Borneci (72 Papa), Duriță (90 Ciocârlă), Crușoveanu (90+3 Calu) – Bălan (80 Pârvuică). Antrenor: Florin Șoavă.

Stadion “Comunal” (Aninoasa). Spectatori: 300.

Au arbitrat: Adrian Kiriță (București) – Florin Iftode (Târgu Bujor), Răzvan Negoiță (Brăila). Observatori: Florin Ungureanu și Valentin Epure (ambii din București).

Cartonașe galbene: Cernea (65)/ Pârvuică (90+1), Mogoșanu (90+3).

Ionuț Parghel