lun. dec. 23rd, 2024

alexandru-oprea„Am convocat un Comitet Executiv Judeţean lărgit, lărgit în sensul că vom invita şi consilierii municipali, consilierii judeţeni, consilierii orăşeneşti, şefii de instituţii deconcentrate care sunt numiţi cu determinare politică şi de asemenea preşedinţii de organizaţii, primarii, viceprimarii, undeva la 300 de persoane, sperăm să avem un for mai amplu şi vom supune aprobării acestui for propunerea de a organiza sâmbătă, la ora 10, în municipiul Târgovişte, un miting de susţinere a guvernului condus de către premierul Sorin Grindeanu.

Noi estimăm ca la această acţiune să aducem undeva la 10.000 de persoane şi sunt absolut convins de faptul că la această acţiune, cu determinare politică, a Partidului Social Democrat vor dori să participe şi numeroşi cetăţeni care nu sunt neapărat membrii PSD şi simpatizanţi ai partidului sau care au beneficiat de măsurile de guvernare întreprinse de către Guvernul Grindeanu. Sperăm să ne ajute şi vremea pentru că mitingul îl vom ţine afară, iar după aceea, cu aprobările de rigoare vom încerca să ne deplasăm şi pe câteva străzi din municipiul Târgovişte.

Am dat drumul la hârtiile prin care solicităm aprobările de rigoare pentru că organizator este Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Dâmboviţa. Ca principiu ne propunem să solicităm aprobarea pentru zona din faţa statuii Constantin Brâncoveanu, pentru că cele două pieţe tradiţionale, să spunem aşa, sunt blocate, Piaţa Tricolorului este blocată de existenţa acelui cort pentru mărţisoare, Piaţa Mihai Viteazu nu este funcţională deoarece se lucrează la ea şi vrem o locaţie centrală, ca să spunem aşa, ca să strângem membrii şi simpatizanţii noştri…

Locaţia este pe Centrul vechi, ne ducem şi spre scuarul Primăriei, dar am analizat şi am văzut că la stânga, pe fosta stradă a Revoluţiei este un spaţiu destul de larg, în dreapta unde se pun terasele pe timp de vară este un spaţiu destul de generos şi cred că acolo este un loc care ne-ar permite să strângem un număr mai mare de oameni. Eu sper că autorităţile locale ne vor da această aprobare, noi facem mitingul transparent, la vedere şi nu aşa cum au procedat cei de la Partidul Naţional Liberal, pe ascuns. Sunt convins că la această iniţiativă vor adera foarte mulţi oameni de bună credinţă…

De ce abia acum acest miting?! Pentru că nu am vrut să escaladăm pe de-o parte conflictul, pentru că orice acţiune ar întreprins Partidul Social Democrat sigur ar fi fost şi provocări la adresa membrilor şi simpatizanţilor noştri. Al doilea motiv, să fiu foarte sincer văd că acţiunile din Piaţa Victoriei nu încetează şi atunci şi Partidul Social Democrat trebuie să se trezească, să dovedească faptul că este un partid viu, cu membrii vi, care a fost votat de câteva milioane de români şi părerea mea este că nu 2000, 3000, nici chiar 250.000 de oameni din această ţară nu pot decide viitorul României.

Este şi un semnal al forţei şi încrederii de care se bucură Partidul Social Democrat. Organizarea mitingului este o iniţiativă a Organizaţiei Judeţene Dâmboviţa”, a declarat secretarul executiv al PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea.