lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_pompieriAcţiuni de intervenţie şi activităţi preventive ale I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa

în săptămâna 03 – 08 ianuarie 2017.

În săptămâna 03 – 08 ianuarie 2017, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit la următoarele evenimente: 16 incendii la gospodăriile populaţiei (locuinţe, anexe gospodăreşti, plante furajere), 9 incendii de vegetaţie, 5 acţiuni pentru asigurare zonă şi 6 acţiuni pentru asistenţă persoane.

Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate şi au intervenit în această perioadă la 213 cazuri medicale.

Personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat, în perioada menţionată, verificări la unităţile de cult premergător şi pe timpul sărbătorilor de Bobotează şi Sf. Ioan Botezătorul, pe timpul controalelor fiind efectuate şi activităţi de informare preventivă.

Tot cu ocazia acestor sărbători şi subunităţile inspectoratului au efectuat recunoaşteri şi activităţi de informare preventivă la unităţi de cult din raioanele de intervenţie, asigurând şi intervenţia operativă pe timpul desfăşurării slujbelor religioase la bisericile unde s-a preconizat o afluenţă mare de credincioşi.

* * *

ATENŢIE la sistemele de încălzire!

Având în vedere faptul că în această perioadă, a sezonului rece, majoritatea incendiilor de la gospodăriile populaţiei se produc din cauza sistemelor de încălzire, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţarecomandă cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor sobe, aparate ori mijloace electrice de încălzire, să respecte următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:

  • Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum – numai cu personal autorizat;

  • NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

  • NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

  • Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;

  • NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

  • Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

  • NU adormiţi niciodată cu focul sau cu jarul aprins în sobă;

  • Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;

  • NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

  • Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

  • NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

Cetăţeni, nu uitaţi!

Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile.

PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA”

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA