În ziua de 27.01.2010, efective din cadrul Poliţiei Oraşului Moreni şi lucrătorii posturilor de poliţie aflate în coordonare, au acţionat pe raza de competenţă, pentru respectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice şi disciplinarea participanţilor la traficul rutier. Cu această ocazie, au fost controlate 52 de autoturisme. Au fost aplicate 44 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2100 de lei, pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice, de către 10 pietoni, 7 biciclişti, 5 conducători de vehicule cu tracţiune animală. Totodată, au fost reţinute două permise de conducere, a fost retras un certificat de înmatriculare şi constatate două infracţiuni. Exemplu : A fost depistat P. Valentin în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din municipiul Moreni, având o îmbibaţie alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 din OUG 195/2002 R, urmând a se propune soluţie legală prin parchet. Biroul de Presă