sâm. dec. 28th, 2024

tentvALEGE VIAŢA! Respectă regulile de circulație!

Pe raza județului Dâmbovița s-au produs cinci accidente de circulație, soldate cu rănirea ușoară a cinci persoane.

Din verificări a reieșit că în cazul a două dintre evenimentele rutiere, șoferii au avut alte preocupări în timpul deplasării, de natură a le distrage în mod periculos atenția.

De asemenea, trei dintre accidentele de circulație s-au produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, indisciplinei bicicliștilor și traversării neregulamentare a părții carosabile de către pietoni.

În cele 5 situații, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii atrag atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie.

Având în vedere condiţiile meteo, pe majoritatea tronsoanelor de drum din ţară, înainte de a pleca, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului şi interesaţi-vă în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.

Totodată, vă informăm că poliţiştii de la rutieră şi ordine publică sunt prezenţi zilnic, în stradă, acţionând pentru fuidizarea şi siguranţa traficului rutier.