Marți, 6 decembrie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, cu ocazia hramului Sf Ierarh Nicolae și cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la prima sfințire a bisericii parohiale de la Parohia Băleni-Sârbi, în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, elevii liceului Udrea Băleanu, sub îndrumarea doamnelor profesoare Tatiana Căzăceanu și Georgiana Niță, au susținut o frumoasă scenetă religioasă, dedicată vieții și activității de învățător și ierarh a Sf. Nicolae, ca model actual de urmat și astăzi.
Apoi, domnul profesor de istorie George Moise a subliniat importanța localității Băleni-Sârbi în context istoric, iar Preotul paroh Paul Dragomir a prezentat istoria bisericii parohiale, evidențiind activitatea pastoral-misionară a slujitorilor de aici, de-a lungul timpului.
La final, copiii au primit daruri din partea parohiei, constând din pachete cu alimente și dulciuri, iar șapte elevi olimpici din parohie au fost premiați pentru rezultatele deosebite obținute la diferite concursuri și olimpiade școlare.
Tot în baza parteneriatului dintre Biserică și Școală, miercuri, 7 decembrie 2016, s-a desfășurat la Parohia Alba din Târgoviște, un concurs de ghicitori și pictură religioasă la care au participat 32 de copii de la clasa a IV-a ai Școlii Ioan Alexandru Brătescu-Voinești din Târgoviște, coordonați de doamna Nicoleta Constantinescu, profesor de Religie al școlii. La finalul activității, copii au primit daruri, constând din dulciuri și cărți, din partea parohiei.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI