mar. dec. 24th, 2024

Depistaţi în flagrant de poliţişti, în timp ce sustrăgeau componente metalice de la o sondă. Ieri, 07 noiembrie a.c., lucrătorii Poliţiei Oraşului Găeşti şi Postului de Poliţie Cobia au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii furturilor de componente petroliere, ocazie cu care au depistat în flagrant 2 persoane, în timp ce sustrăgeau componente metalice de la o sondă petrolieră. Poliţiştii au procedat la identificarea acestora în persoana numiţilor M.F., de 25 de ani şi T.C., de 27 de ani, ambii din comuna Cobia. Pe numele celor doi bărbaţi s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet. • Acţiune a poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, pe linia respectării legislaţiei în domeniul protecţiei mărcilor şi indicaţiilor geografice. În ziua de 07 noiembrie 2011, lucrători ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării legislaţiei în domeniul protecţiei mărcilor la o societate comercială din municipiul Târgovişte. Ca urmare a verificărilor şi cercetărilor efectuate, au fost identificate mai multe produse expuse spre vânzare, ce purtau mărcile „NIKE”, „ADIDAS”, „ARMANI”, „POLO”, „TOMMY HILFIGER”, „CHANNEL”, în valoare de aproximativ 5200 lei, pentru care numita D.A., nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi de autenticitate. Poliţiştii au procedat la ridicarea bunurilor respective, urmând a fi prezentate titularului de drepturi în vederea stabilirii autenticităţii acestora. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 privind protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice. • Cercetat penal, după ce a condus un autoturism pe drumul public fără a poseda permis de conducere În cursul zilei de 07 noiembrie a.c., lucrătorii Serviciului Rutier Dâmboviţa au depistat pe numitul R.G., de 20 de ani, din localitatea Bucşani, în timp ce conducea un autoturism, pe D.J. 711 B, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere (OUG 195/2002, republicată).