lun. dec. 23rd, 2024

scoala-montanaŞCOALĂ DE EDUCAŢIE MONTANĂ

În perioada 18-20 noiembrie 2005 Asociaţia de Turism Chindia a organizat cea de-a XVIII-a etapă a programului “Educaţie prin Turism”, intitulată “Şcoală de educaţie turistică”, în Munţii Bucegi şi finanţată de Direcţia pentru Tineret Dâmboviţa. În tot acest timp care a trecut, oameni cu o vastă experienţă, pasionaţi de munte şi dornici de a transmite şi tinerei generaţii pasiunea pentru natură, mişcare şi cunoaştere, au continuat implicarea copiilor şi tinerilor în activităţi de educaţie non-formală în domeniul turismului montan specializat, organizând excursii şi tabere pentru un număr de 4262 de persoane.

La exact 11 ani, în perioada 18-20 noiembrie 2016, Asociaţia Chindia Jurasic Park, continuatoarea spiritului A.T. Chindia, a susţinut activităţile teoretice şi practice ale proiectului “Şcoală de Educaţie Montană”, proiect finanţat de Primăria Municipiului Târgovişte şi realizat în parteneriat cu Şcoala “Coresi” Târgovişte.

La tabără au participat 36 de elevi şi 4 monitori care, pe parcursul a trei zile, au învăţat atât din teorie, dar mai ales din practică, lucruri folositoare despre regulile muntelui: echipamentul individual şi colectiv folosit în drumeţia montană, în alpinism sau în speologie, orientarea în teren cu ajutorul formelor de relief sau a busolei, formele şi semnificaţiile marcajelor turistice din România, cum se pregăteşte şi ce trebuie să conţină rucsacul unui montaniard, care sunt regulile deplasării pe munte şi care sunt pericolele care pot apărea în munţi. De asemenea, tinerii au aflat despre cum trebuie să ne comportăm într-o arie naturală protejată, parcurgând trasee în Munţii Bucegi, pe Valea Ialomiţei şi pe afluenţii săi.

Vremea minunată a fost numai bună pentru probele practice de drumeţie şi alpinism sau pentru concursul de orientare turistică, desfăşurat duminică dimineaţă. Cazarea şi masa au fost asigurate la Complexul Hotelier Gâlma, gazdă primitoare de fiecare dată.

Vă aşteptăm alături de noi şi la următoarele activităţi!

Posta Nicolae

Preşedinte ACJP