Bănuit de braconaj cinegetic, cercetat de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acţionat pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic.
Astfel, poliţiştii au depistat un bărbat de 59 de ani, din Buciumeni, în timp ce se afla pe un fond de vânătoare din Runcu, având asupra sa o armă de vânătoare şi muniţie aferentă.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţinea autorizaţie de vânătoare.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Legii 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.
De asemenea, poliţiştii au dispus anularea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor, iar bunurile descoperite au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.