Deplasarea de la Bradu s-a dovedit a fi una incomodă pentru FC Aninoasa. Marile speranțe de victorie ale dâmbovițenilor din debutul întâlnirii s-au redus treptat după trecerea primului sfert de oră al jocului. La capătul ocaziilor consecutive, irosite de Călinescu (2), Dinu (3) și Pahonțu (8) – cap lângă bară respins de Oprican în corner, argeșenii au deschis scorul neașteptat, contrar jocului, prin Golban (15), în urma unui corner, în care defensiva dâmbovițeană a fost prinsă pe picior greșit.
Replica formației lui Cristi Bălășa a apărut pe final de repriză, când Neguț l-a executat cu sânge rece pe portarul Oprican (37), după ce a scăpat singur cu acesta, pe pasa lui Calofir. Două minute mai târziu, Neguț a trimis din nou în poarta adversă dar golul i-a fost anulat pe motiv de ofside. Cu puține momente înainte de pauză, Aninoasa a avut în alte două rânduri șansa desprinderii pe tabelă, dar Marina (42) și Dinu (45), n-au găsit ținta căutată, prin încercări din marginea careului. Prima parte a actului secund a fost tot a Aninoasei, chiar dacă mingea centrată de Păvăluță a picat de două ori tranversala lui Bărboiu.
Capul lui Calofir (57) a fost scos de pe linia porții de Oprican, iar Neguț a trimis pe lângă din 10-12 metri (59). După intrarea în ultima jumătate de oră a jocului, dâmbovițenii au mai scăzut din turație, iar gazdele s-au apropiat mai mult de buturile lui Bărboiu. Golban, Preda și Păvăluță au fost extrem de activi în linia ofensivă a Bradului, dar în cele din urmă, tabela a rămas nemodificată până la ultimul fluier al arbitrului. Cum s-a irosit încă o dată victoria, Aninoasa a ratat din nou apropierea de podiumul seriei. Pentru a fi siguri că pot urca în primele cinci locuri din C3, elevii lui Bălașa sunt obligați să treacă, pe teren propriu, de Urban Titu, etapa viitoare.
Atletic Bradu – FC Aninoasa 1-1 (1-1)
Marcatori: Golban (15)/ Neguț (37).
Bradu: Oprican – Mincă, Șerban, Velianu, Dumitrache – Tameș, Golban –Marcu, Voinescu (55 Preda), Jenaru – Păvăluță. Antrenor: Adrian Neaga.
Aninoasa: Bărboiu – Marina, Coman, Pahonțu, Ș. Ion – Călinescu (88 Maican), Ștefan, Dinu (68 Grigorescu), Rusu (77 Diță) – Calofir (70 Cernea), Neguț. Antrenor: Cristian Bălașa.
Stadion: “Atletic”. Spectatori: 150.
Au arbitrat: Mădălin Dicu – Alexandru Popovici, Ștefan Dumitrache (toți Ploiești). Observatori FRF: Marian Ezaru (Craiova) și Decu Crângașu (Ploiești).
Cartonașe galbene: Velianu (57)/ Dinu (51), Neguț (59), Coman (82), Ș. Ion (90+1).