„Măsurile pe care partidul le prezintă în Programul economic pentru perioada următoare privesc: eliminarea a 102 taxe nefiscale, venituri în plus la buget, o relaxare fiscală, creşterea veniturilor pentru toţi salariaţii (pentru bugetari), pentru pensionari şi bineînţeles reducerea birocraţiei”, a declarat liderul OFPSD, care a mai spus că programul mai prevede o creştere a veniturilor pentru toţi salariaţii prin creşterea salariului minim pe economie cu 40%.
„Salariul minim acum este de 1250 lei, în martie 2017 va fi de 1400 lei, iar în 2020 va ajunge 1750 lei. Pentru bugetari, creşterea medie a salariului este de 56%. Astfel la 1 iulie 2017 va creşte cu 20% şi progresiv în fiecare an va creşte cu un procent de 20%, iar în ultimii doi ani va fi un procent de 8%.
Pentru pensionari se prevede majorarea punctului de pensie de la 871 lei, cât este acum, la 1400 în anul 2020, odată cu aceasta realizându-se o creştere de 60% a pensiei minime garantate. Pentru familiile cu copii, de la 1 ianuarie 2018, pentru cei cu venituri de 5000 de lei pe lună, se vor aloca 1600 lei pe an pentru fiecare copil, iar pentru familiile cu venituri între 5000 şi 10.000 lei pe lună, alocaţia va fi de 1.200 lei pe an pentru fiecare copil. „Sumele se vor aloca în primul trimestru al anului următor după declararea veniturilor, dar şi în cazul şcolarilor condiţionat de prezenţa la cursuri (să nu înregistreze absenţe nemotivate mai mult de zece). Având în vedere relaxarea fiscal, se prevede pentru salariaţi scăderea impozitului pe venit.
Astfel, la un salariu mai mic de 2000 lei brut, scăderea impozitului va fi de la 16% la zero, iar pentru salarii de 2000 de lei brut, scăderea impozitului va fi de la 16% la 10%. Medicii, indiferent de salariu, vor avea scăderea impozitului de la 16% la zero. În această categorie intră şi IT-iştii, indiferent de salariu.
Pentru pensionarii cu pensii mai mici sau egale cu 2000 lei brut, scăderea impozitului pe venit va fi de la 16% la zero. Pentru pensiile mai mari de 2000 de lei, scăderea va fi de la 16% la 10%. Pentru salariaţi, contribuţiile către CAS în 2016 sunt de 26,3%, iar scăderea va fi de până la 25%. CASS-ul, care acum este de 10,7%, va avea o scădere la 10%. Dorim, de asemenea, scăderea TVA-ului de la 20 la 18% începând cu ianuarie 2018.
Programul permite ca, în 4 ani de guvernare PSD, să avem: o creştere economică de 5,5% , un salariu mediu brut de 3950 lei în 2020, creşterea numărului de salariaţi cu normă întreagă la 8,6 milioane în 2020, reducerea ratei şomajului sub 3,5% ”, a declarat Carmen Holban, liderul OFPSD Dâmboviţa.