Şoferii găeşteni sunt de-a dreptul bulversaţi, după ce s-au trezit, peste noapte, cu întreaga zonă de centru marcată cu linie continuă. Accesul către străzile lăturalnice este pur şi simplu blocat şi este necesar să ocoleşti kilometri pentru a ajunge unde ai nevoie. După ce că Găeştiul este supraaglomerat, marcajele rutiere apărute nu au făcut altceva decât să-i aducă pe culmile disperării pe participanţii la trafic.
Nici la instituţiile publice importante nu se mai poate ajunge dintr-o singură manevră la stânga. Dacă ai treabă la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu”, Judecătorie, Poliţie, Casa de Cultură sau Piaţa „Sf. Ilie”, trebuie să ocoleşti cel puţin câteva sute de metri, dacă ar fi să iei în calcul marcajele rutiere care te lasă fără permis în cazul în care le încalci. De asemenea, la Monument, acolo unde strada din lateral are sens unic, marcajul de pe DN 7 este de-a dreptul absurd.
Am stat de vorbă despre această situaţie imposibilă atât cu Poliţia, cât şi cu reprezentanţii celor de la Drumuri Naţionale. Se pare că situaţia este cauzată de o lipsă totală de dialog între cele două instituţii. Drumurile Naţionale au marcat Găeştiul cu linie continuă printr-o firmă, aşa cum i-a tăiat capul pe muncitori, fără să mai întrebe şi Poliţia Rutieră. Astfel se explică lipsa totală de logică a marcajelor, care sunt încălcate inclusiv de către oamenii legii, care ne-au spus că nu le recunosc. Explicaţia Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dâmboviţa este că cei de la Drumuri Naţionale nu au solicitat niciun fel de sprijin şi că ei vor demara cercetări în acest caz. Ca atare, şoferii nu riscă amenzi sau suspendarea permisului în cazul nerespectării marcajelor rutiere făcute de „Doreii” Drumurilor Naţionale.
sursa – Cronica de Găeşti