TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

SĂRIŢI, MI-AU RĂPIT IUBITA! Răpita nu prea era… răpită! Era acasă!

„Lucrătorii Poliţiei Oraşului Pucioasa au fost sesizaţi de către C. Florin, de 21 de ani, din localitate, că prietena sa N.B., în vârstă de 17 ani, a fost răpită de către o persoană necunoscută şi transportată cu un autoturism în municipiul Târgovişte. S-a constituit de urgenţă o echipă de poliţişti, care a procedat la efectuarea de verificări, ocazie cu care a fost identificată minora, care se afla la domiciliul său, din oraşul Pucioasa.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cele sesizate nu se confirmă, C. Florin sesizând organele de poliţie întrucât nu a fost de acord cu faptul că prietena sa s-a deplasat în municipiul Târgovişte cu un alt bărbat, cu care a avut anterior o relaţie de prietenie. A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin parchet. Biroul de Presă”

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.