PNL Dâmbovița reclamă, din nou, comportamentul politic al prefectului Antonel Jîjîie care, din motive suspecte, interpretează legea astfel încât să-i convină președintelui CJD, Adrian Țuțuianu.
Gravitatea acțiunilor politice ale prefectului sunt mai mult decât evidente. În ședințele CJD la care participă cu regularitate, domnul Jîjîie își schimbă viziunea și discursul, interpretând prevederile legale după cum îi dictează „șeful politic” Adrian Țuțuianu.
Luni, 26 septembrie a.c., prefectul județului Dâmbovița era de părere că „Proiectul de hotărâre privind includerea în domeniul public al Județului Dâmbovița a șapte apartamente cu destinația “locuință de serviciu” situate în municipiul Târgoviște, strada Justiției nr. 37-39”, are nevoie de votul a două treimi din aleși, fiindcă proiectul vizează o hotărâre de patrimoniu. La numai patru zile distanță, proiectul devine „inventariere de imobile” și nu mai necesită votul a două treimi din consilieri, ci o majoritate simplă.
Astăzi, 29 septembrie 2016, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița, “Operațiunea apartamentul”, în regia lui Adrian Țuțianu, a trecut prin montajul prefectului Jîjîie. PNL Dâmbovița îi atrage atenția prefectului că legea este una singură, nu se aplică opțional sau preferențial!
PNL Dâmbovița îi cere prefectului Jîjîie să lămurească abordările duplicitare avute pe aceeași speță. Chiar dacă Adrian Țuțuianu a reușit astăzi să se acopere de hârtii cu ajutorul Prefectului, consilierii PNL Dâmbovița vor acționa în continuare doar în litera și spiritul legii, fără să cedeze la presiuni sau șantaj mediatic!
Partidul Național Liberal
Filiala Dâmbovița