lun. dec. 23rd, 2024

micro4„Este o altă zonă din municipiul Târgovişte care urmează să fie reabilitată. Avem şi aici peste 2000 de metri pătraţi ca şi suprafaţă. Se vor face lucrări de refacere a infrastructurii, iar termenul de finalizare este de maxim trei săptămâni, o lună, pentru a mai aborda, atât cât ne permite vremea, şi alte zone din municipiul Târgovişte.

Anul acesta vrem să rămânem pe zona microraioanelor IV şi V. Pe această stradă, Dinu Lipatii, se va face asfaltare şi reabilitare, cu ridicare cămine la cotă, reabilitare şi modernizare iluminat public, spaţii verzi…

Vom face absolut tot ceea ce trebuie pentru ca zona să arate altfel decât arată astăzi. Şi aici lucrează tot Municipal Construct, societatea care de altfel realizează reparaţiile pentru Primăria Târgovişte.

Sunt zeci de ani de când nu s-a mai intervenit în această zonă. În momentul acesta pot spune că lucrările de amenajare au o valoare undeva la 150.000 lei, dar devizul cu siguranţă va fi mai mare pe zona de asfaltare”, a declarat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.