Dum. dec. 22nd, 2024

Joi, 8 septembrie 2011, Sala Florentină a Primăriei Târgovişte a găzduit şedinţa solemnă a consiliului local, eveniment ce se înscrie în contextul Zilelor Cetăţii. A fost marcată astfel, ca în fiecare an, ziua Târgoviştei şi a târgoviştenilor, zi ce coincide cu marea sărbătoare creştină a Naşterii Maicii Domnului, protectoarea oraşului. Celebrarea celor 615 ani de atestare documentară a Târgoviştei a strâns laolaltă numeroşi reprezentanţi ai administraţiilor locală, judeţeană şi centrală, invitaţi de peste hotare, locuitori ai oraşului. Cu acest prilej, a fost acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului mai multor personalităţi care şi-au adus contribuţia, de-a lungul timpului, la dezvoltarea oraşului. Au primit această distincţie: Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Gică Popescu, preşedintele de onoare al F.C Chindia Târgovişte, prof. dr. Sorin Liviu Băcilă, medic primar chirurgie cardiovasculară la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr.C.C.Iliescu”, Bucureşti, prof. Alexandru Dunu-postmortem şi poliţistul Codruţ Oprea. De asemenea, a fost acordată o diplomă de excelenţă, post mortem, profesorului Alexandru Pârvulescu. Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a transmis la mulţi ani tuturor târgoviştenilor şi celor care şi-au serbat ziua onomastică, dar şi un mesaj de prosperitate pentru Târgovişte: „Astăzi este un moment important în viaţa noastră. Simt o emoţie deosebită fiindcă am copilărit, am învăţat şi muncesc în Târgovişte. Ştiu ce reprezenta Târgoviştea acum 43 de ani, am observat toate marile schimbări care s-au produs în ultima perioadă şi îmi doresc ca Târgoviştea noastră să fie din ce în ce mai curată, din ce în ce mai frumoasă pentru ca toţi să ne bucurăm de ea”. Totodată, preşedintele CJD a înmânat Elenei Udrea un cadou de suflet legat de proiectul de dezvoltare a staţiunii montane Padina – Peştera (un tablou ce ilustrează cum arăta zona acum 100 de ani şi cum arată în prezent) şi a subliniat sprijinul semnificativ acordat de Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului în derularea acestei investiţii. La rândul său, ministrul dezvoltării a adresat mulţumiri reprezentanţilor primăriei şi ai consiliului local şi le-a urat cetăţenilor oraşului, de ziua lor, o viaţă liniştită şi frumoasă. De asemenea, Elena Udrea a afirmat că este onorată de primirea acestui titlu şi s-a declarat un prieten al oamenilor de aici ce dovedesc multă aplecare pentru problemele oraşului şi ale judeţului, subliniind gradul ridicat de absorbţie a fondurilor pentru proiectele de dezvoltare derulate în Târgovişte şi în Dâmboviţa: „Eu n-am venit decât să vă ajut să duceţi la bun sfârşit proiectele pe care le-aţi gândit şi cu care aţi reuşit să atrageţi bani europeni sau bani de la buget în oraşul şi judeţul dumneavoastră (…) Cred că aş putea să împart acest titlu care mă onorează cu oricare dintre cei prezenţi aici. (…) Sunt de părere că cel mai puţin trebuie să fie onoraţi în acest fel politicienii pentru că de regulă munca unui politician, fie el membru în administraţia centrală, este o datorie care, odată asumată, trebuie să-i faci faţă. De ceea nu cred că am merite în plus faţă de oricare dintre cei pe care i-am ajutat de-a lungul timpului. Am venit aici pentru că am devenit între timp prietena oraşului dumneavoastră, sunt multe proiecte pe care le-am făcut împreună, sunt multe proiecte pe care o să le facem de acum încolo. 120 de milioane de euro, bani europeni, prin ministerul pe care îl conduc au ajuns în oraşul dumneavoastră. Mai sunt atâtea alte proiecte pentru care ne vom strădui să găsim finanţare şi să găsim suportul de care aveţi nevoie pentru a le pune în practică în aşa fel încât cetăţenii oraşului să fie mulţumiţi de parteneriatul pe care îl au şi-l vor avea cu Ministerul DRT, cu mine în calitate de ministru şi cu mine, ca om, după ce nu voi mai fi în această funcţie”, scrie Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița.