vin. oct. 25th, 2024

jaft4Comerţul ilicit cu produse tradiţionale de Paşti şi abaterile participanţilor la trafic, în atenţia poliţiştilor din Dâmboviţa

224 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat pentru sancţionarea comerţului ilicit cu produse specifice sărbătorilor de Paşti.

Activităţile au vizat şi abaterile comise de participanţii la traficul rutier.

În acţiuni, au fost angrenate efective de la ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 271 de amenzi, în cuantum total de 62.535 de lei şi au confiscat produse alimentare şi nealimentare a căror valoare se ridică la 5.345 de lei.

Din totalul amenzilor, 42 au fost potrivit Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 200 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie conform O.U.G 195/2002.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere şi au retras 8 certificate de înmatriculare.