În perioada 20-24 aprilie 2016, orașul Târgoviște a fost gazda unui eveniment deosebit: Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, ciclul liceal, la care au participat 186 de elevi, din toate județele țării. Cuvântul de Bun venit! a fost rostit, la festivitatea de deschidere, de către inspectorul școlar de limba și literatura română, prof. Tatiana Ghiță, care a subliniat că: “în zarea lucrărilor olimpicilor stau ziua de ieri și cea de mâine”. Au urmat alocuțiunile membrilor prezidiului: Părintele Vicar Eparhial dr. Ionuț Ghibanu, care a citit mesajul Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, conf. univ. dr. Țuțuianu Adrian, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, conf. univ. dr. Gabriel Liviu Ispas, secretar de stat Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, prof. Sorin Ion, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, prof. dr. Gabriela Istrate, inspector școlar general-adjunct, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, prof. univ. dr. Gheorghe Petre Bârlea, Universitatea Ovidius Constanța, președintele Comisiei Centrale, prof. dr. Anca-Denisa Petrache, inspector general limba și literatura română, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, președintele executiv al Comisiei Centrale.
Spectacolul din amfiteatrul Liceului de Arte “Bălașa Doamna”, oferit tuturor celor prezenți la festivitatea de deschidere de către elevi dâmbovițeni, a subliniat atât complexitatea tradițiilor și obiceiurilor din județul nostru, cât și talentul artistic al elevilor dâmbovițeni. Formațiile, școlile și instituțiile de cultură cărora le aparțin acești elevi au fost: grupul vocal “Art Canto Morena ”- Clubul Copiilor Moreni, Ansamblul “Codrulețul”- Clubul Copiilor Găești, Grupul vocal “Bulgărașul” – Liceul Tehnologic “Udrea Băleanu” Băleni, ansamblul de dansuri “Oniros”- Comunitatea Elenă din Târgoviște și elevi ai Liceul de Arte “Bălașa Doamna” Târgoviște.
După susținerea probei scrise și a probei orale, elevii participanți la Olimpiada Națională au vizitat obiective turistice și culturale din fosta capitală a Țării Românești: Complexul Muzeal “Curtea Domnească”, Turnul Chindiei, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul Comunismului, Casa-atelier “Gheorghe Petrașcu”, dar și monumentele arhitecturale din județul Dâmbovița, precum Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.
Oaspeții, elevii, profesorii însoțitori, precum și membrii Comisiei Centrale s-au bucurat de Concertul extraordinar “Vinerea Floriilor”, un spectacol oferit de Centrul Județean de Cultură, la care au participat: corul Seminarului Teologic Ortodox “Sf. Ioan Gură de Aur”-Târgoviște, interpreta de folclor Maria Golban Șomlea, irlandezul Peter Damian Hurley, corul Catedralei Mitropolitane din Târgoviște.
Ultima seară petrecută de olimpici în orașul “celor 33 de voievozi” a fost o seară medievală. Ei au fost întâmpinați, în curtea Liceului Tehnologic “Mihăescu”, de către elevi îmbrăcați în haine de epocă: elevi de la Liceul de Arte “Bălașa Doamna”, elevi ai Colegiului Economic “Ion Ghica” Târgoviște, care sunt voluntari la Centrul “Europe Direct”, elevi ai Colegiului Național “Ienăchiță Văcărescu”. Cu toții au fost plăcut impresionați de expoziția de fotografie, ce a inclus lucrări ale unor elevi din Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu”, de prestația actorului Mircea Silaghi, a corului Seminarului Teologic “Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, de filmul istoricului Vasile Lupașc, “Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”, de piesa de teatru interpretată de elevii Colegiului Național “Constantin Cantacuzino”, coordonați de prof. Floricica Ștefan și preot prof. dr. Gheorghe Drăghici.
Cel mai așteptat moment al olimpiadei a fost cel de duminică, 24 aprilie, reprezentat de festivitatea de premiere. Au fost prezenți, alături de elevi, doamna inspector școlar Tatiana Ghiță, prof. de limba și literatura română, I.S.J. Dâmbovița, domnul prof. Sorin Ion, inspector școlar general, I.S.J. Dâmbovița, doamna prof. dr. Gabriela Istrate, inspector școlar general-adjunct, I.S.J. Dâmbovița, domnul prof. univ. dr. Gheorghe Petre Bârlea, Universitatea Ovidius Constanța, președintele Comisiei Centrale, doamna prof. dr. Anca-Denisa Petrache, inspector general limba și literatura română, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, președintele executiv al Comisiei Centrale, precum și membrii Comisiei Centrale, inspectori școlari din județul Dâmbovița, reprezentanți ai autorităților.
Au fost oferite, de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, premii și mențiuni, elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la această etapă națională a olimpiadei. Totodată, instituții de cultură, instituții administrative, școli din județul nostru au oferit premii speciale olimpicilor: 24 tablete-Primăria Târgoviște; cărți – Muzeul Național al Literaturii Române; Librăria “Fragilistic” Târgoviște; Colegiul Național “Constantin Cantacuzino” Târgoviște; Editura “Paralela 45”; Editura “Bibliotheca” Târgoviște; Editura “Eikon” București; Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu”; Școala nr.4 “Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa; Arhiepiscopia Târgoviște; istoricul Vasile Lupașc; profesori de limba și literatura română din județ.
Spectacolul oferit de către elevii Clubului Elevilor Moreni, coordonați de către doamna prof. Daniela Călineț și de către elevii din corul “Cantabile” al Liceului de Arte “Bălașa Doamna”, coordonați de domnul conf. univ. dr. Eugen Petre Sandu, a constituit ultimul moment artistic al olimpiadei.
Echipa de organizare mulțumește și pe această cale partenerilor și colaboratorilor: Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște, Arhiepiscopia Târgoviștei, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mircea cel Bătrân Dâmbovița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I Dâmbovița, Direcția Județeană pentru Cultură, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, Casa Corpului Didactic Târgoviște, Biblioteca Județeană Ion Heliade Ră-
dulescuTârgoviște, Complexul Național Muzeal Curtea DomneascăTârgoviște, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, Centrul Europe Direct Târgoviște, Comunitatea Elenă din Târgoviște, Liceul de Arte Bălașa DoamnaTârgoviște, Grupul Școlar de Construcții Nicolae Mihăes–cu, Târgoviște, Liceul Tehnologic Udrea Băleanu Băleni, Colegiul Economic Ion Ghica Târ–goviște, Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște, Seminarul Teologic Ortodox Sf. Ioan Gură de Aur Târgoviște, Universitatea Valahia din Târgoviște, Clubul Copiilor Găești, Clubul Copiilor Moreni, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, autoritățile locale din: Voinești, Răcari, Moreni.
Mulțumim, de asemenea, sponsorilor, dintre care amintim: Asociația de părinți de la Colegiul Național “Constantin Cantacuzino”, Asociația de părinți de la Colegiul Național “Ienăchiță Văcărescu”, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște, Arhiepiscopia Târgoviște, Muzeul Național al Literaturii Române, Librăria Fragilistic Târgoviște, Editura Eikon București, Editura Bibliotheca Târgoviște, Editura Paralela 45 Pitești, Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște, Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște, Școala nr.4 Elena Donici Cantacuzino Pucioasa, Colegiul Național I.L.Caragiale Moreni, Școala Gimnazială Râncaciov, Liceul Voievodul Mircea Târgoviște, Școala Gimnazială Vasile Cârlova Târgoviște, S.C. Nel Mas Impex S.R.L., S.C. Vasirom Forest S.R.L., S.C. Vascony Prod. S.R.L., S.C. E.L. Enescu Company S.R.L., S.C. Pest Convas S.R.L., S.C. Chițulescu Prod. S.R.L., S.C. Rafeba Security S.R.L., S.C. Lifamag Com. S.R.L., istoricul Vasile Lupașc, profesorii de limba și literatura română din toate centrele metodice din județ. Se cuvin mulțumiri și tuturor celor care au dorit să rămână anonimi.
Mulțumim reprezentanților presei care ne-au fost alături: televiziunea Columna, Mădălina Zamfir-Radio Minisat, Lavinia Oprescu-Gazeta Dâmboviței.
Echipa de organizare a olimpiade