lun. dec. 23rd, 2024

În acest sfârşit de săptămână echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U. ”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente: • Sâmbătă – 06 august, la ora 23:18, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit pe strada Ion Ciorănescu din Mun.Târgovişte pentru stingerea a 3(trei) tomberoane de gunoi care, se pare că au luat foc din cauza unui rest de ţigară aprinsă aruncată la întâmplare de un fumător neglijent; • Duminică – 07 august, la ora 12:30, pompierii de la Pichetul Potlogi au intervenit în comuna Corbii Mari (în zona autostrăzii A1) la o ardere necontrolată, unde au ars cca.10.000mp de vegetaţie uscată. Traficul rutier pe autostradă nu a fost afectat; • Luni – 08 august, la ora 02:28, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin alimentar situat pe strada Laminorului din din Mun.Târgovişte. Din cercetările efectuate la faţa locului, se pare că un scurtcircuit electric (produs din cauza unei prize defecte) a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care a ars o ladă frigorifică; • Luni – 08 august, la ora 03:01, un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Găeşti a fost solicitat pe DN-72 (pe raza localităţii Dragodana) în urma producerii unui accident rutier. Într-o curbă, cateva foi de tablă dintr-un autocamion, au zburat direct într-un stalp de electricitate de pe marginea drumului, retezându-l. Pompierii au acţionat pentru asigurarea şi iluminarea zonei şi degajarea carosabilului; • Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 27 de solicitări. – Echipajul SMURD de la Detaşamentul Târgoviște a intervenit la 14 solicitări, iar echipajul SMURD de la Detaşamentul Titu a intervenit la 13 solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, amețeli, vărsături şi dureri abdominale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa