19 aprilie 2024

150 de pompieri dâmboviţeni, pregătiţi pentru situaţii de urgenţă!

sock.ro_images_inviere1Premergător şi pe timpul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dîmboviţa a dispus măsuri de creştere a operativităţii, cu accent pe prevenirea şi intervenţia în caz de urgenţă, prin suplimentarea personalului din serviciul operativ şi în mod deosebit în domeniul prevenirii. Zilnic, vor asigura serviciul operativ peste 150 de cadre ale inspectoratului.

La lăcaşurile de cult la care se preconizează o afluenţă mare de persoane se va asigura participarea personalului din cadrul inspectoratului, în scopul supravegherii bunei desfăşurări a slujbelor şi a prevenirii unor situaţii deosebite.

De asemenea, un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Pucioasa va asigura serviciul operativ la Mânăstirea „Peştera Ialomiţei” din zona Padina-Peştera, locaţie unde ne aşteptăm la participarea unui număr mare de credincioşi la slujbele religioase prilejuite de această Sfântă Sărbătoare.

Personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa a executat, premergător Sărbătorilor Pascale, controale tehnice de prevenire, sprijin şi îndrumare la lăcaşurile de cult din judeţ şi obiectivele turistice care organizează activităţi specifice în această perioadă, în vederea înlăturării cauzelor potenţial generatoare de incendiu, asigurarea condiţiilor de acces şi evacuare a persoanelor, verificarea existenţei şi fiabilităţii mijloacelor tehnice de intervenţie din dotare, precum şi exploatarea în condiţii de siguranţă a mijloacelor de încălzire şi instalaţiilor electrice. Un accent deosebit s-a pus pe instruirea personalului cu privire la modul de comportare şi de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

În centrele comerciale au fost organizate puncte mobile de informare preventivă în vederea difuzării de materiale informative (pliante, flyere) cu măsuri specifice de prevenire a incendiilor pentru perioada acestor sărbători.

Totodată, s-a asigurat transmiterea către administraţiile publice locale a unor măsuri de prevenire a incendiilor pe timpul Sărbătorilor Pascale pentru spaţiile de agrement şi zonele forestiere, în scopul informării populaţiei şi afişarea lor la punctele de informare preventivă.

Toate subunităţile inspectoratului sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi linişte cetăţenilor dâmboviţeni.

Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa urează tuturor dâmboviţenilor Sărbători Pascale Fericite cu linişte, bucurie şi lumină în suflet, multă sănătate şi putere de muncă.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial