joi. dec. 26th, 2024

1 (2)În perioada 07-16 martie a.c. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a organizat „Cupa Jandarmeriei la Fotbal, în sală”, ediţia 2016.

Patru dintre cele opt echipe, reprezentate prin cadre militare din Comandament și subunitățile Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmbovița, care au ajuns în semifinala şi finala „Cupei Jandarmeriei la Fotbal, în sală”, s-au întrecut în Sala de sport a Şcolii „Prof. Paul Bănică” din municipiul Târgovişte, în ziua de 16 martie a.c., pentru adjudecarea trofeului.

În semifinală s-a calificat Echipa 1 Jandarmi –Echipa 7 Jandarmi,  iar în finală s-au întâlnit Echipa 5 Jandarmi – Echipa 6 Jandarmi. Câştigătoare în semifinală a fost Echipa 7 Jandarmi care a învins echipa adversă cu scorul de 3-2.

În finala acestui campionat în urma loviturilor de departajare câștigătoarea trofeului a fost desemnată Echipa 5 Jandarmi.

Premiile vor fi înmânate câştigătorilor de către Inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, gl.bg. Costel Gavrilă, în cadrul şedinţei festive ce se va desfăşura în cinstea Zilei Jandarmeriei Române.

Competiţia se înscrie în cadrul acţiunilor dedicate sărbătoririi a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române (3 aprilie 1850) şi a fost organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

Totodată, adresăm mulțumiri conducerii Şcolii „Prof. Paul Bănică” din municipiul Târgovişte pentru sprijinul acordat.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA