30 aprilie 2024
Urban Titu, înfrângere în faţa celor de la Voinţa Crevedia!

Urban Titu, înfrângere în faţa celor de la Voinţa Crevedia!

titufUrban Titu a încheiat printr-o înfrângere meciul amical cu Voinţa Crevedia (2-4), susţinut la Centrul Naţional de Fotbal de Buftea. Echipa antrenată de Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin a arătat bine timp de o oră în al treilea test de verificare, iar apoi a cedat în mare parte ostilităţile din teren.

Apariţia pe gazon a jucătorilor aflaţi în probe a împins Titu să cedeze posesia mingii şi să-şi creeze foarte puţine faze de gol în ultima jumătate de oră a întâlnirii. Prima repriză a jocului a aparţinut în totalitate Urbanului, iar tabela a fost modificată de Ionică, printr-un şut din întoarcere în stânga portarului (27).

Tot în primul act, Titu a avut şansa de a majora scorul, dar Constantinescu şi Calofir au irosit destul de uşor ocaziile avute. Urbanul a continuat evoluţia bună şi la începutul actului secund, dar aceasta s-a stins după ce Constantinescu a ridicat scorul (54), printr-o execuţie fină, pe lângă Tănase.

În ultimele 30 de minute ale meciului, Titu a lăsat garda jos, iar adversarul a revenit în joc, răsturnând scorul de la 2-0, la 2-4, în urma reuşitelor semnate de Leţu (60), Truţă (71,75) şi Niţu (80). Miercurea viitoare, Titu va juca, pe teren propriu, meciul retur cu Voinţa Crevedia, iar sâmbătă (ora 11.00), va în întâlni în deplasare pe Avicola Tărtăşeşti.

Voinţa Crevedia – Urban Titu 4-2 (0-1)

Marcatori: Leţu (60), Truţă (71, 75), Niţu (80)/ Ionică (27), Constantinescu (54).

Voinţa: Tănase – Nedelea, Neagu, Oprea, Filip – Florea, Bărcănescu, R. Dobre, Andro – Leţu, Truţă. Au mai jucat: Roman, Păun, Niţu, Căpălău, Ungur, Dumitru, Alecu. Antrenor: Stelu Isac.

Urban: Drăguşin – Sima, Matei, Vlad, Lupu – Tuţă, Dicu – Moruz, Calofir, Moruz – Constantinescu. Au mai intrat: M. Mihai – Moraru, Ghioacă, Năstase, Dincă, Voicu, Breazu, Dincă. Antrenori: Gheorghe Becheanu şi Vasile Constantin.

Angajament reziliat

Gruparea din Titu a ajuns la un acord cu jucătorul Alexandru Oprea în ceea ce priveşte încheierea raporturilor contractuale. Urbanul îi mulţumeşte pentru activitatea depusă în turul campionatului şi îi doreşte mult succes în carieră.

Ionuţ Parghel

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial