lun. dec. 23rd, 2024

„După ce prima ședință extraordinară, convocată de consilierii majoritari ai USL, a fost condusă de dl Marin Antonescu, contrar prevederilor de la art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, într-un mod în care a evocat din plin practici ale unui sistem de mult apus, o nouă ședință extraordinară a fost convocată la 12 iulie 2011. De această dată, a fost condusă de președintele Florin Popescu, care s-a înscris perfect în aceeași logică absurdă, trasată de predecesorul său. După ce a fost citită expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind eliberarea din funcția de vicepreședinte a lui Marin Antonescu, în aceeași preocupare de a zădărnici orice demers al opoziției, președintele de ședință a constatat că lipsește raportul de specialitate. Secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, a afirmat că nu este necesar un astfel de raport. La momentul când ar fi trebuit ca proiectul să fie supus votului, Florin Popescu a anunțat că «întrerupe ședința» pentru a cere un punct de vedere din partea Ministerului Administrației și Internelor”, declara consilierul PSD Georgeta Dincă. „Nu voiam să riscăm ce s-a întâmplat la ședința de dinainte, condusă de Marin Antonescu, când dl Sache Neculaescu a fost eliminat din ședință într-un mod discreționar. Ca să prevenim, am considerat că este mai bine să stăm în banca noastră și să acceptăm loviturile. Dar maniera dlui Florin Popescu de a conduce ședința a fost total diferită de a dlui Marin Antonescu. Acum așteptăm din partea dlui Florin Popescu explicație, putem să-i spunem și așa, pentru că întreruperea ședinței înseamnă că această ședință se va relua. Următoarea ședință, cea ordinară, ar trebui să se desfășoare după ce va fi reluată această ședință întreruptă”, a precizat şi consilierul județean PNL, Ovidiu Băsceanu.