Prefectul județului Dâmbovița, Iancu Caracota, și inspectorul școlar general, Elena Manolescu, au susținut o conferință de presă referitoare organizarea sesiunii din această vară a examenului de bacalaureat. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut următoarele precizări: ”Solicit Inspectoratului Școlar Județean o analiză foarte serioasă – mai ales la liceele unde procentul de promovabilitate este sub media pe județ – realizată împreună cu directorii, cu profesorii direct implicați și chiar cu părinții. Cred că este util să vedem cât de mari sunt diferențele între notele din timpul anilor și rezultatele de la bacalaureat. Nu vreau o vânătoare de vinovați, pentru că nu acesta este scopul, ci identificarea corectă a vulnerabilităților, dar și a soluțiilor. Rezultatele examenului de bacalaureat, deși sunt dezastruoase, așa cum le-ați numit chiar dumneavoastră, reflectă o realitate prezentă, o stare a educației naționale, care nu este doar consecința pregătirii acestei promoții. De data aceasta, montarea camerelor de luat vederi în sălile de examen și vigilența sporită împotriva fraudelor au scos la lumină toate aceste probleme. Nu este un experiment pe o generație, așa cum eronat s-a interpretat, este doar un exercițiu de sinceritate, pe care eram obligați să-l facem mai devreme sau mai târziu și pe care va trebui să-l continuăm, pentru a putea îndrepta lucrurile. Știu că am deranjat foarte multă lume când am afirmat, în câteva rânduri, că învățământul se află într-un punct critic și că unii profesori au instituit practica meditațiilor, pentru a nu-și face cum trebuie datoria la catedră, meditații care încep chiar din clasele primare. Eu am convingerea că în învățământul dâmbovițean activează foarte mulți oameni bine pregătiți, la fel cum am informații că sunt destui mai puțin motivați, să zicem. De aceea, nu cred că ar fi lipsit de importanță să facem o evaluare corectă a acestora și să luăm și măsuri, mergând până la sancțiuni. Pentru că nu este normal să continuăm să pasăm responsabilitățile, ci trebuie să ni le asumăm. Aș vrea să intru în posesia acestei analize în cel mult o lună, astfel încât să putem să punem la punct și o strategie de lucru pentru anul viitor”. Prof. Elena Manolescu a subliniat că această sesiune a bacalaureatului a fost foarte bine organizată și corectă: ”Acest tip de examen se pregătește timp de un an, datorită complexității și a diversității pe care le presupune. Anul acesta, s-au înscris pentru susținerea bacalaureatului 5.276 de absolvenți de liceu, fiind evaluați 5.086. Au promovat 1.806 candidați, dintre care 5 au obținut chiar notă maximă; 3.262 au fost respinși, 190 nu s-au prezentat, iar 18 au fost eliminați. După contestații, avem un procent de promovabilitate de 35,51%. La recorectare, 17 elevi au reușit să obțină peste 6. Acest lucru dovedește că s-a corectat foarte bine, iar diferențele nu au depășit maximul admis. (…) Vom face o analiză, vom discuta cu toți factorii de răspundere și vom vedea exact care sunt cauzele. În perioada 1 august – 15 septembrie, va avea loc evaluarea tuturor directorilor de școli și a profesorilor.(…) Nu este un eșec. Nu este o criză a sistemului, ci o modalitate de reformare a acestuia. Ne asumăm în totalitate lucrurile bune și mai puțin bune. (…) Promovabilitatea mică a fost pusă și pe seama camerelor web. În Dâmbovița, am avut 346 de săli de examen și 210 camere web. Toți elevii care au susținut bacalaureatul au trecut prin săli supravegheate cu camere măcar la una dintre probe. A fost egalitate de șanse. Repartizarea camerelor web în sălile de examen s-a făcut prin tragere la sorți. (…) Aș vrea să explic și cazul Grupului Școlar de Transporturi Auto din Târgoviște, unde nici un elev nu a promovat. Este un liceu tehnic. Și anul trecut a avut rezultate foarte slabe și a fost într-un permanent proces de monitorizare. Acești elevi au însă premii la olimpiadele naționale pe meserii. Ei primesc certificate de competență și, cu siguranță, își vor face foarte bine treaba în viitor. Lor nu le trebuie acest tip de bacalaureat. Sunt aspecte care trebuie regândite. Din 2012 – 2013, se vor reînființa școlile de arte și meserii”. Biroul de Presă