lun. dec. 23rd, 2024

n baza deciziei Administrației Fondului pentru Mediu, sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul Programului Casa Verde 2011 pentru județul Dâmbovița se va închide la 15 iulie 2011. După 15 iulie se va realiza o redistribuire a fondurilor între județe, în sensul că sumele rămase disponibile în unele județe se vor redistribui în județele unde solicitările sunt mai mari decât valorile repartizate inițial. Ca urmare, persoanele fizice interesate, care au domiciliul în județul Dâmbovița, indiferent în ce localitate sau județ se află imobilul pe/în care va realiza investiția, pot depune dosarul de finanțare la Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița, până pe data de 15 iulie 2011, urmând ca acesta să fie evaluat la nivelul Administrației Fondului pentru Mediu. De la deschiderea sesiunii – 1 iunie 2011, până în prezent, la APM Dâmbovița s-au depus 299 de dosare de finanțare, suma acoperită de aceste cereri fiind de circa 1,8 milioane lei. Pentru județul Dâmbovița a fost alocată, la deschiderea sesiunii Casa Verde 2011, suma de 2.498.795 lei. Agenția de Protecția Mediului Dâmbovița, director executiv ing. Laura Gabriela Briceag