Patru persoane, care tăiau fără drept arbori de pe raza localităților Conțești și Valea Mare, au fost depistate de către jandarmii dâmboviţeni.
Luni, 11 ianuarie a.c., jandarmii dâmbovițeni aflați în misiune pe raza comunelor Conțești și Valea Mare au depistat în zonele împădurite din cele două localități, mai multe persoane în timp ce tăiau fără drept arbori de diferite specii.
Jandarmii au intervenit pentru stoparea acestora, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 4 bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, au tăiat ilegal din fondul forestier, folosind două drujbe și un topor mai mulți arbori din speciile stejar, salcâm și cireș.
Bărbații intenţionau să transporte materialul lemnos cu atelaje hipo la propriile gospodării.
Totodată, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții ocoalelor silvice, a reieșit faptul că aceştia nu dețineau autorizații legale pentru tăiere de arbori.
Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte “tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.
Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului juridic al acestuia.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA