În data de 04 iulie 2011, începând cu ora 10.00, ISU ”Basarab I” Dâmbovița va da startul primului curs de formare în cadrul Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență, acreditat pentru formarea viitorilor paramedici.
Deschiderea oficială va avea loc la sediul Detașamentului de Pompieri din Pucioasa, b-dul Trandafirilor nr.185, în prezența inspectorului șef al ISU ”Basarab I” Dâmbovița, a formatorilor care vor asigura pregătirea, precum și a primei serii de viitori paramedici.
Centrul de la Pucioasa se alătură celor din: Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Timişoara, Târgu Mureş, municipiul Bucureşti, precum şi celui de la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti, care vin în sprijinul activităţii SMURD, ce se desfăşoară în prezent în cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.
Atât cursanţii, cât şi instructorii formatori SMURD provin din rândurile angajaţilor unităţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Noul centru asigură în acest moment cursurile de prim-ajutor, descarcerare și salvare pentru personalul din serviciile pentru situații de urgență din județele: Dâmbovița, Călărași, Ialomița și Teleorman.
Echipamentele și toate celelalte condiții necesare bunei desfășurări a activiății de pregătire au fost asigurate de ISU ”Basarab I” Dambovița cu sprijinul Fundației pentru SMURD.
Centrul de la Pucioasa are o capacitate de formare de 16 viitori paramedici, iar cursurile se vor desfășura în decursul a 30 de zile. La finalul acestor cursuri vor fi susținute examene, pe baza cărora absolvenții vor primi calificarea de paramedic.
Echipa manageriala a ISU ”Basarab I” Dâmbovița vă invită să participați la acest eveniment.
Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa