Cercetat de poliţişti, după ce a sustras produse dintr-o societate comercială
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăţi comerciale din localitate, cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificată principalul bănuit în persoana unui tânăr, de 27 de ani, din Bucureşti, care, în timp ce se afla în incinta magazinului, a sustras mai multe produse alimentare, trecând pe lângă casa de marcat fără să le achite.
Bunurile sustrase, în valoare de 460 de lei, au fost recuperate şi predate societăţii prejudiciate.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „furt”.
Pentru a preveni sustragerea unor bunuri din magazine, poliţia recomandă agenţilor economici o serie de măsuri de protecţie:
Stabiliţi o strategie de siguranţă a magazinului pentru prevenirea furturilor în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi asiguraţi-vă că tot personalul o cunoaşte şi o respectă.
Instruiţi-vă periodic angajaţii, recomandaţi-le să acorde atenţie sporită persoanelor suspecte-potenţiali infractori. În general, aceştia au un comportament specific, privesc mai degrabă în jurul spaţiului comercial şi la persoanele din magazin şi mai puţin la anumite produse.
Pe cei mai mulţi dintre infractori, o abordare de genul „pot să vă ajut cu ceva?” sau „vă pot ajuta să găsiţi ceea ce căutaţi?” îi va determina să-şi abandoneze planurile.
Cele mai eficiente strategii de prevenire sunt cele care combină dispozitivele tehnice de siguranţă cu vigilenţa angajaţilor. Eficacitatea camerelor de supraveghere cu circuit închis este sporită de o bună iluminare, de folosirea unor oglinzi amplasate pentru vizualizarea „unghiurilor moarte” din spaţiul comercial, precum şi de un persoanal bine instruit.
Este recomandat să vă dotaţi magazinul cu un sistem de alarmă şi să apelaţi la serviciile unei societăţi specializate de pază şi intervenţie rapidă.
Amplasaţi, în special în locurile cu risc ridicat, plăcuţe cu mesaje de avertizare prin care se informează publicul cu privire la existenţa unui sistem de monitorizare şi supraveghere.
Prezentaţi produsele în vitrine sau tejghele din sticlă, bine fixate, astfel încât să nu poată fi deplasate sau dislocate.
Protejaţi bunurile de mare valoare, oferite spre comercializare, cu senzori racordaţi la sistemul de alarmă.
În cazul în care sunteţi victima sau martorul unei astfel de infracţiuni, anunţaţi de îndată POLIŢIA, apelând gratuit 112 !