GRUPUL PARLAMENTAR PSD DECLARAŢIE POLITICĂ Sesiunea parlamentară februarie-iunie 2011: un pas înapoi în evoluţia democratică a României Stimaţi colegi Declaraţia mea politică de astăzi nu se doreşte a fi o lecţie de falsă morală sau un gest de patetism gratuit. E pur şi simplu un apel sincer la responsabilitate, la normalitate, din partea unuia care-şi doreşte ca Parlamentul să-şi recapete valenţele sale fireşti, ca parlamentarii să-şi recapete obiectul muncii lor şi ca degradarea acută ce a marcat legislativul ultimilor doi ani să înceteze. Mai e doar o săptămână până la finalul acestei sesiuni parlamentare şi un bilanţ rapid ne arată că putreziciunea persistă. Concluziile a ceea ce s-a întâmplat în aceste cinci luni de zile nu sunt foarte diferite faţă de cele ale sesiunii precedente. Şi e foarte rău că nu sunt diferite, pentru că înseamnă o continuare, poate chiar înrăutăţire a gravelor carenţe constatate atunci. Sunt chestiuni care nu fac cinste demnităţii de parlamentar şi pe care, dragi tovarăşi din coaliţia puterii, e necesar să le recunoaşteţi şi să vi le asumaţi. 1. Parlamentul – ghişeu. Ştiţi la ce mă refer. Şi ştiu că unora dintre dumneavoastră li s-a „acrit” de atâta morală, dar asta ţine de responsabilitatea sau iresponsabilitatea care vă defineşte ca parlamentari. Peste 80% din actele normative adoptate sunt proiecte de lege de aprobare a ordonanţelor Guvernului. Ceea ce înseamnă că în mai puţin de 20% din cazuri Parlamentul şi-a jucat rolul firesc de iniţiere, dezbatere, amendare şi votare a unor legi. Vi se pare normal? Vi se pare normal să nu se mai respecte un articol din Constituţie care spune limpede că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare? Vi se pare normal ca ziarele să titreze: „Guvernul e adevăratul parlament”? Nu simţiţi caracterul de inutilitate al prezenţei dumneavoastră în această clădire, în această sală? 2. Abuzul angajării răspunderii. Şi aici ştiţi la ce mă refer. Mânios cu ani în urmă vis a vis de procedeul angajării răspunderii, domnul Boc şi-a modificat rapid optica în momentul în care a ajuns el însuşi premier. Şi nu s-a oprit la 4 angajări câte a avut Guvernul Năstase sau la 2 câte a avut Guvernul Tăriceanu. Domnul Boc a făcut exerciţiul ăsta de 13 ori!!! Practic, dintr-un procedeu excepţional, angajarea răspunderii a devenit o rutină.Vi se pare normal? Am avut în această sesiune angajarea răspunderii pe Codul Muncii, pe Legea plafonării salariilor profesorilor, pe Legea învăţământului etc. Vi se pare că sunt subiecte atât de nesemnificative încât să le expediem fără posibilitatea unei dezbateri de substanţă? Revin cu întrebarea: Nu simţiţi caracterul de inutilitate al prezenţei dumneavoastră aici? 3. Actele normative adoptate au continuat procesul de alterare a structurii statului de drept. Şi avem aici: alegerea primarilor dintr-un singur tur – colacul gândit de PD-L ca să se salveze de la dispariţie, modificarea legii referendumului – cu dedicaţie specială pentru domnul Băsescu, legea dialogului social – în fapt, a monologului social, dat fiind că partenerii de drept ai Executivului într-un asemenea demers au fost ignoraţi cu desăvârşire, blocajul Consiliului Superior al Magistraturii etc. 4. Alocarea resurselor pe criterii exclusiv politice. Nimeni din cei care mai au un minim de bun simţ nu poate contesta astăzi că fondurile guvernamentale au fost direcţionate exclusiv pe criterii ce ţin de apartenenţa politică. Au fost prezentate în urmă cu două-trei săptămâni analize statistice cu ce s-a întâmplat pe OG 7. Fenomenul se repetă, într-o formă şi mai deşănţată, pe Programul doamnei Udrea privind Dezvoltarea Infrastructurii. Şi vă ofer din nou cazul judeţului de unde vin: În Dâmboviţa, Partidul Social Democrat are primari în 42 de localităţi, din 89 câte sunt în total. Au primit finanţare pe PNDI doar 4!!!! Toată abureala doamnei Udrea şi ale soldăţeilor trimişi să bolborosească la televizor cum că prioritare la alocarea fondurilor sunt localităţile care au proiecte eligibile pe programele europene anterioare sunt nişte minciuni ordinare. Acesta e termenul. 5. Atitudinea inacceptabilă a Executivului faţă de întrebările şi interpelările parlamentarilor. În data de 6.12 2010 îi adresam primului ministru Emil Boc o interpelare tocmai pe această temă. Şi îi spuneam că practica parlamentară a consacrat drept cele mai uzitate mijloace de control parlamentar asupra Executivului – întrebările şi interpelările. Şi-i mai spuneam că, potrivit articolului 112 (1) din Constituţia României, „Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori în condiţiile prevăzute de cele două Camere ale Parlamentului”. În sfârşit, îi ofeream domnului Boc spre analiză 6 exemple personale când răspunsurile din partea Guvernului au sosit cu întârzieri inacceptabile (luni de zile) peste termenul prevăzut de regulamentul Senatului. Ce s-a întâmplat? S-a-ntâmplat că însăşi acea interpelare nu a primit răspuns din partea domnului Boc până astăzi! Vă repet, ea a fost înregistrată în data de 6.12.2010, adică acum mai bine de jumătate de an!!!! Asta ca să nu mai vorbim de răspunsurile, multe dintre ele superficiale, lipsite de consistenţă, jenante, trădând o lipsă acută de pregătire din partea celor care le redactează. Stimaţi colegi, Eu pot să continui, dar mă opresc aici. Repet ce-am spus la început: prezentarea mea nu e o lecţie de morală. Sunt doar concluziile acestei sesiuni parlamentare, care au menirea, dacă vreţi, să nască nişte întrebări obligatorii: Vrem să punem capăt acestui fenomen nefiresc în care Parlamentul nu mai controlează Guvernul ci este el anexa Guvernului? Vrem să redăm acestei instituţii prestigiul pe care-l merită? Vrem să fim parlamentari cu adevărat? Eu vreau toate astea, pentru că eu n-am venit aici ca să fiu ghişeul lui Emil Boc. Şi-o să mă lupt atât cât voi putea, cu mijloacele democratice pe care le am la îndemână, ca parlamentarii, ca Parlamentul să reintre în drepturile sale constituţionale, anulate abuziv de o putere anti-democratică. Vă mulţumesc! Senator PSD Lector univ.dr. ADRIAN ŢUŢUIANU
