TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV

Aproape 100 de kilometri de drumuri judeţene şi locale, asfaltate în parteneriatul CJ Dâmboviţa şi consiliile locale

asfm„Am făcut o evaluare a situaţiei la zi a asocierilor dintre Consiliul Judeţean şi Consiliile locale.

Avem în total 112 asocieri între Consiliul Judeţean şi Consiliile locale. Consiliul Judeţean a alocat în anul 2015 suma de 14.498.000 lei şi a făcut plăţi până acum de 5.640.762 lei, situaţia este generată de neimplicarea unităţilor administrativ teritoriale şi a constructorilor în finalizarea acestor lucrări în termenul cel mai scurt.

Titulari de contracte sigur că suntem şi noi alături de UAT-uri, toate procedurile de achiziţie publică au fost făcute de unităţile administrativ teritoriale, cu participarea unor reprezentanţi din direcţiile de specialitate ale Consiliului Judeţean.

Precizez de asemenea că anul acesta, prin asociere, am făcut în judeţul Dâmboviţa 35,8 kilometri de drumuri comunale şi drumuri locale.

Dacă mergem la o analiză mai de detaliu, toate contractele de asociere încheiate, 112, înseamnă 253 de kilometri de drumuri şi patru poduri, din care 31,4 kilometri reţea rutieră judeţeană, 221,54 kilometri reţea rutieră comunală şi locală.

S-au făcut până acum 95,73 kilometri drumuri judeţene şi locale. Acest lucru arată că programul a fost de succes şi am făcut bine că am colectat resurse financiare puţine de la UAT-uri şi de la Consiliul Judeţean într-o direcţie foarte precisă”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.