mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_zepisiPoliţiştii dâmboviţeni, la datorie pentru sărbători de iarnă în siguranţă

În perioada 23 noiembrie 2015 – 11 ianuarie 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa acţionează pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, premergător şi pe durata sărbătorilor de iarnă.

În prima săptămână de acţiune, poliţiştii au constatat 83 de infracţiuni, dintre care 64 judiciare, 9 la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 2 la Legea 241/2005 privind evaziunea fiscală.

În urma neregulilor descoperite, au fost aplicate 499 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.068 de lei.

Dintre acestea, 74 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991, 6 pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 4 la Legea 301/2012 privind paza bunurilor.

Poliţiştii de la rutieră au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi sancţionarea promptă a participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulaţie.

Astfel, au fost aplicate 342 de amenzi conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au fost reţinute 15 permise de conducere, dintre care 4 pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi 5 pentru viteză excesivă şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii au confiscat bunuri (produse alimentare şi material lemnos) în valoare de 18.053 de lei, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Având în vedere Planul general de măsuri pentru siguranţa cetăţeanului, aprobat de Ministrul Afacerilor Interne, domnul Petre TOBĂ, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au intensificat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, în pragul sărbătorilor de iarnă.

Astfel, poliţiştii acţionează pe raza judeţului pentru combaterea şi prevenirea ilegalităţilor în domeniul comerţului cu jucării, mărfuri alimentare, legume, fructe, băuturi alcoolice, precum şi produse ornamentale specifice sărbătorilor de iarnă.

Poliţiştii specializaţi în investigare a criminalităţii economice sunt angrenaţi în verificarea respectării normelor referitoare la plata T.V.A. intracomunitară, concordanţa între stocurile scriptice şi faptice, documentele de provenienţă a mărfurilor, respectarea prevederilor legale în întocmirea documentelor fiscale şi contabile, respectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a mărfurilor alimentare.

La data de 26 noiembrie a.c., în cadrul acţiunilor au fost verificate 52 de societăţi comerciale şi 37 de persoane fizice, fiind constatate 3 infracţiuni, dintre care 1 de evaziune fiscală.

Totodată, poliţiştii au aplicat 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 23.600 de lei şi au confiscat şi indisponibilizat bunuri în cuantum total de 33.473 de lei.