“Au apărut pe internet câteva lucruri pe care aș vrea să le lămuresc, pornind de la fotografii cu stâlpi din Orașul Pucioasa:
Stâlpii au fost ”plantați” de alții, poate află dl Costi Ana (cel care a făcut postarea în discuție) de ce au fost amplasați pe drum la momentul respectiv, că doar era Primar dl Simion Mircea.
”Grotesc” este faptul că din cauza unor băieți deștepți Orașul a pierdut o finanțare de 1.000.000 lei, dl Buta poate știe și de ce!?
Unii cred că domeniul public li se cuvine și au închis drumurile fără autorizație, un altul a vrut să închidă strada Florin Popescu, invocând că a fost terenul străbunicului lui!! Cui să-i fie RUȘINE?
Străzile ce se asfaltează acum fac parte dintr-un proiect cu fonduri europene și nu se poate realiza acest proiect decât exact pe unde a fost trasat și aprobat și nu sunt coclauri ci străzi ale Orașului Pucioasa pe care locuiesc concetățeni de-ai noștri.
”Drumul principal” (DN 71) este în proprietatea statului și în administrarea CNADNR, inclusiv trotuarele, obligația refacerii lor revenind acestora, altfel le făceam noi până acum.
Pe Aluniș s-a asfaltat, pe Garofiței abia a început.
Stâlpii aparțin SC Electrica și pentru mutarea lor s-au făcut demersurile necesare și vor fi mutați din drum așa cum a fost și în alte cazuri”, spune Dănuţ Bădăpu, primarul oraşului Pucioasa.