Comunicat de presă Primarul municipiului Moreni, ec. Vasile Goran, face următoarele precizări în legătură cu informațiile mediatizate de Consiliul Județean Dâmbovița în privința Podului rutier de pe râul Cricov și a Drumului Județean DJ 720A: „Mă simt obligat să iau poziție față de informațiile false și tendențioase transmise mass media de către președintele Consiliului Județean, Florin Popescu, prin comunicatul de presă remis media în data de 01.06.2011 și postat pe site-ul Consiliului Județean, dar și față de cele afirmate în cadrul emisiunii «Față în față», difuzată în data de 19 mai 2011, pe postul Columna TV: 1. Referitor la Podul rutier peste râul Cricov – din zona Spitalului balnear din localitate, domnul Florin Popescu, după metoda Roberta Anastase, afirmă că acest pod este realizat în proporție de 90% din fondurile Consiliului Județean. Pentru a respecta adevărul vă fac cunoscute următoarele: Hotărârile pentru asocierea dintre Consiliul Local Moreni și Consiliul Județean Dâmbovița pentru realizarea acestui pod rutier au fost semnate ÎNAINTE ca dl Florin Popescu să fie ales președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, contribuțiile părților (Consiliul local și Consiliul Județean) rezultată din analiza concretă a facturilor care este următoarea: 1.254.864 de lei au fost achitați de Consiliul local, adică 42,7%, iar 1.684.610 de lei au fost achitați de Consiliul Județean, adică 57,3%. Așadar, NICIODATĂ 57,3% nu poate fi egal cu 90%!!! Ceea ce afirmă dl Florin Popescu nu este altceva decât o dezinformare a opiniei publice și discreditare a activității municipalității morenare. Această lucrare a fost câștigată la licitație și executată de firma SC PROCOR. 2. Referitor la DJ 720A, pentru tronsonul de 6,225 km care traversează municipiul Moreni (din cartierul Schela Mare până la Bana), s-a semnat contractul de asociere nr. 8196/09.07.2010 Consiliul Local Moreni / nr. 314 din 26.07.2010 Consiliul Județean Dâmbovița, pentru reabilitarea acestui tronson de drum cu următoarele contribuții: 25% Consiliul Local Moreni și 75% Consiliul Județean Dâmbovița. Conform prevederilor contractului de asociere, lucrarea a fost scoasă la licitație de Primăria Moreni, în baza căreia s-a încheiat Contractul de lucrări nr. 10.580/30.08.2010 – Primăria Moreni și nr. 382/20.09.2010 – Consiliul Județean, cu firma câștigătoare SC CAST SRL Bănești în asociere cu SC COBADI IMPEX SRL Târgoviște. În acest contract sunt stipulate următoarele: valoarea totală a contractului este de 1.024.595 lei, fără TVA; 768.446 lei fără TVA, 952.873 lei cu TVA reprezintă contribuția Consiliului Județean, din care suma de 454.566 lei fără TVA fiind pentru anul 2010; 256.148 lei fără TVA, 317.624 cu TVA reprezintă contribuția Consiliul Local Moreni; termenul de realizare a lucrării este de 12 luni (30.08.2010 – 30.08.2011). Pe lângă faptul că nu a respectat angajamentul din contract (454.566 de lei) pentru anul 2010, motivând că s-a făcut rectificare bugetară negativă și s-a tăiat această sumă, în anul 2011 dl Florin Popescu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a inițiat un act adițional la contract prin care angajează Consiliul Județean cu o contribuție de 400.000 de lei pentru anul 2011. Acest lucru este total ilegal pentru că prin semnarea contractului (coroborat cu termenul de finalizare – 30.08.2011) era obligat să asigure întreaga sumă prevăzută în clauzele contractuale. Acest act adițional a fost semnat și de primarul municipiului Moreni pentru contribuția Consiliului Local Moreni. La demersurile mele repetate (adrese scrise, convorbiri telefonice, ordine de începere a lucrărilor emise și de Consiliul Județean și de Consiliul local, deplasări la Câmpina), constructorul spune că această lucrare o va începe după ce va finaliza alte lucrări pe care le are în derulare cu Consiliul Județean Dâmbovița. Referitor la finanțarea din partea Consiliului Local Moreni, precizez că în anul 2010 am achitat suma de 90.300 de lei pentru această lucrare, respectiv frezarea și plombarea efectuate de constructor, conform contractului. Pentru anul 2011, avem Hotărâre de Consiliu Local din luna februarie 2011, care a asigurat prevederile bugetare la nivelul obligațiilor de plată rămase, respectiv 200.700 lei. Este inadmisibil, jignitor, pentru cetățenii municipiului Moreni ca la nivelul funcției de președinte al Consiliului Județean, dl Florin Popescu să caute tot felul de tertipuri ca să împiedice derularea unui contract semnat și parafat încă din august 2010, un angajament ferm pentru reabilitarea DJ 720A și să aducă în mod repetat acuze la adresa Primăriei și Consiliului Local Moreni. Nu este corect să-i ceri cetățeanului din Moreni semnătura (atenție, și cu CNP!) ca să asfalteze drumul, adică să-l rugăm pe dl Florin Popescu să îndeplinească Hotărârile Consiliului Județean și atribuțiile și obligațiile legal asumate prin semnătură proprie în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. Nu cred că merită morenarii o asemenea atitudine sfidătoare!” primar Moreni, ec. Vasile Goran