ACUM: Doi târgovișteni au fost răniși ușor după ce au fost loviți de mașini pe trecerea de pietoni.
Accidentele au avut loc pe Calea Domnească și pe strada I.C.Brătianu.
Ambele victime au fost transportate la spital, pentru îngrijiri.
Acţiuni ale poliţiştilor rutieri
În această săptămână, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii de la rutieră acţionează pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în care sunt implicați pietoni.
Activităţile desfăşurate vizează atât șoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public, cât și pietonii care traversează prin loc nepermis.
Astfel, 74 de pietoni au fost amendaţi după ce au fost surprinşi în timp ce traversau prin locuri necorespunzătoare.
Recomandări pentru pietoni:
Traversaţi strada numai pe marcajul pietonal (,,ZEBRA“), prin dreptul indicatoarelor ,,Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora, pentru pietoni.
Înainte de a traversa prin aceste locuri, asiguraţi-vă atent din ambele părţi şi convingeţi-vă că în acel moment nu se apropie niciun autovehicul.
Traversarea nu se face în fugă, ci în pas vioi şi perpendicular pe axul drumului. Pe drumurile publice situate în afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se va circula numai pe partea stângă şi cât mai aproape de margine.
Daca se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, aflate în misune, nu traversaţi, chiar dacă semaforul arată culoarea verde.