Astăzi, 29 octombrie 2015, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc Adunarea Generală a membrilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în Județul Dâmbovița”, ședință prezidată de Președintele asociației, Marin Antonescu.
Ordinea de zi a cuprins următoarele proiecte:
-
Proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea cuantumului taxei de habitat la nivel județean cu destinație specială de salubrizare pentru anul 2016;
-
Proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea cotizației la nivel județean pentru anul 2016;
-
Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 9 la Actul Constitutiv și Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în Județul Dâmbovița”;
-
Proiect de hotărâre privind modificarea componenței Consiliului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deșeurilor solide în Județul Dâmbovița”.
În urma punctelor de vedere susținute de membrii ADI s-au stabilit:
-
menținerea cuantumului taxei de habitat la suma de 18 lei/gospodărie, acesta urmând a fi supus aprobării tuturor consiliilor locale din județ;
-
stabilirea unei taxe de 12 lei/gospodărie pentru beneficiarii ce se vor înscrie în programul de colectare selectivă în localitățile în care urmează să se desfășoare programul-pilot derulat în colaborare cu SC ECO-ROM Ambalaje SA, respectiv în localitățile Șotânga, Vișina, Buciumeni, Finta și municipiul Moreni (zona caselor);
-
creșterea taxei de habitat la 100 lei/lună pentru instituțiile publice finanțate de la bugetele locale.
Pentru celelalte categorii de beneficiari, taxele au rămas la nivelul anului 2015. De asemenea, în urma discuțiilor purtate astăzi, s-a menținut nivelul cotizațiilor/contribuțiilor Consiliului Județean Dâmbovița și celorlalte unități administrativ-teritoriale la nivelul anului 2015, respectiv 2 lei/gospodărie/lună – pentru UAT-uri, și 0,50 lei/gospodărie/lună la nivelul întregului județ – pentru Consiliul Județean Dâmbovița.
În cadrul Adunării Generale, s-a procedat și la modificări ale Actului Constitutiv și Statutului Asociației; dintre acestea menționăm cooptarea – ca membri ai Consiliului Director – a primarilor localităților Târgoviște, Găești și Gura Ocniței.
Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița